Animalele fără stăpân și cele comunitare depind de ajutorul nostru pentru a fi protejate de foame, boli și abuz
Cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor Fără Stăpân, Humane Society International/Europa anunță continuarea programului dedicate animalelor de pe stradă și din comunități din România. Potrivit Raportului Mars privind animalele fără adăpost, peste 360 de milioane de câini și pisici trăiesc pe stradă în 20 de țări studiate. Multe dintre aceste animale trăiesc în unele dintre cele mai sărace comunități, având acces redus la servicii veterinare precum sterilizarea, vaccinarea sau alte tratamente medicale. Viața poate fi extrem de grea pentru aceste animale care suferă din cauza foamei, a bolilor netratate și a accidentelor, iar lipsa îngrijirii acestora poate duce, de asemenea, la probleme de sănătate și siguranță publică.
Programul HSI/Europe din România urmărește creșterea nivelului de bunăstare pentru animale cu și fără stăpân, din diferite comunități, prin oferirea gratuită de servicii veterinare de calitate, sterilizare în masă, vaccinare, deparazitare și alte tratamente. Programul își propune, de asemenea, să ofere autorităților locale și organizațiilor cunoștințele și instrumentele necesare pentru implementarea unor măsuri umane de gestionare a populației de câini. În curând, organizația își va extinde programul pentru a ajunge la cât mai multe comunități din România.
Directorul HSI/Europe pentru România, Andreea Roseti, declară: “Foarte multe animale (câini și pisici) trăiesc pe străzile noastre. Gestionarea acestei populații nu reprezintă doar o provocare din perspective bunăstării animalelor, ci ne obligă să ne punem întrebări despre ce fel de societate ne dorim să fim. Viața animalelor este strâns legată de cea a oamenilor, iar abordarea noastră este de a aduce soluții pentru bunăstarea animalelor, care au însă efecte benefice pentru întreaga comunitate. Programul nostrum înseamnă aducerea de servicii veterinare în aceste zone, inclusive sterilizări pentru oprirea apariției de pui nedoriți, vaccinări, microcipări și alte intervenții medicale în comunitățile cu mulți câini și pisici cu și fără stăpân, în care accesul la aceste servicii este greu sau inexistent.
Implicarea noastră direct în comunități înseamnă și informarea oamenilor, a proprietarilor de animale asupra responsabilității lor și suntem convinși că doar prin implicare pe termen lung putem aduce o schimbare în bine în România.”
De la lansarea programului în România în 2022, HSI / Europe, prin partenerii săi, organizații locale specializate în oferirea de servicii veterinare, a ajutat peste 2000 de animale din adăposturi și comunități cu posibilități economice reduse.