Pe 15 mai este celebrată Ziua Internațională a Familiei. Cu această ocazie, merită să reflectăm asupra importanței familiei în creșterea și dezvoltarea copiilor. Familia este primul și cel mai important mediu în care copiii învață și își dezvoltă abilități sociale, emoționale și cognitive care le vor modela viețile. Iar jocul este una dintre cele mai importante activități pentru dezvoltarea copiilor. Jocul îi ajută pe copii să își dezvolte imaginația, creativitatea și abilitățile sociale. Tot prin joc, copiii învață să colaboreze, să-și împartă și să-și exprime emoțiile și ideile.
Deși este important ca părinții să încurajeze jocul și să petreacă timp de calitate cu copiii lor, potrivit unui studiu realizat de Fundația World Vision România, 23% dintre copii susțin că un membru al familiei petrece timp cu ei doar uneori sau niciodată.
Într-o lume agitată și plină de responsabilități, poate fi dificil să găsim timp pentru a ne juca cu copiii noștri, dar este important să ne amintim că timpul petrecut cu copiii este o investiție valoroasă în viitorul lor și în al nostru. Petrecerea timpului de calitate cu copiii este una dintre cele mai importante modalități de a construi relații puternice și de a dezvolta abilități importante, cum ar fi comunicarea și rezolvarea problemelor.
Atunci când sunt doar cu părinții, copiii preferă jocurile simple și amuzante, care nu presupun neapărat materiale sau jocuri special cumpărate. Când cresc, copiii nu își amintesc neapărat jucăriile pe care părinții le cumpără pentru ei, dar își amintesc cu siguranță felul în care aceștia îi fac să se simtă atunci când se joacă împreună. De aceea, așa cum ne jucăm cu copiii pentru a le dezvolta gândirea, este extrem de important să ne ocupăm și de emoțiile lor.
Fiecare zi din viață ne aduce în față experiențe noi, unele plăcute, altele mai puțin plăcute. Gândurile noastre, adică felul în care interpretăm aceste experiențe, influențează ceea ce simțim, adică emoțiile și ceea ce facem, respectiv comportamentele.
Iată și un exemplu concret, privit din perspectiva unui copil:
- Experiență: în timp ce esti cu copilul, vorbești cu alt adult
- Posibil gând: vreau să fie atent(ă) la mine și să se joace cu mine acum
- Emoție: nemulțumire, furie
- Comportament: copilul plânge, țipă, lovește.
Nu putem controla experiențele prin care trecem, dar putem schimba felul în care le privim, iar gândurile noastre pot influența cât de puternic simțim emoțiile. De aceea e nevoie să-i învățăm pe copii despre gânduri, emoții, comportamente, pe înțelesul lor, prin joc.
Există inclusiv resurse pentru preșcolari, care te pot ajuta să te joci și să petreci timp cu copilul tău. Iată câteva exemple care te pot inspira să construiești propriul ”Ghiozdănel cu viitor” pentru copilul tău:
- Plastelina – puteți modela forme culcate pe un carton, forme care pot sta în picioare. În timp ce modelați, rostiți numele culorilor și al formelor modelate.
- Joc puzzle sau Tangram – Jocurile de tip puzzle dezvoltă gândirea logică și orientarea spațială. Cu ajutorul jocului Tangram sau pătratul magic se pot forma figuri simple sau complicate, în funcție de vârsta copilului. Îi poți citi copilului cartea de povești cupictograme sau altă carte de povești și apoi creați împreună personajul preferat din poveste.
- Cartea cu pictograme se poate folosi în multe feluri. De exemplu: înainte de a-i citi copilului, arată-i coperta și întreabă-l: Ce vezi? Ce crezi despre imagine? Ce te întrebi? sau Despre ce crezi că va fi vorba în poveste? și De ce crezi asta?.
- Caietul de lucru este util pentru a-l ajuta pe copil să învețe să se concentreze la ce are de făcut. Putem face acest lucru pornind cu un exercițiu din caiet, pe zi. Lăsăm copilul să-l rezolve singur și apoi verificăm împreună rezultatul muncii lui, apreciind felul în care s-a descurcat.
- Numărătoarea este un instrument cu ajutorul căruia copiii pot învăța mai ușor să numere și să facă operații de adunare și scădere. Întrebați copilul câți ani are și apoi rugați-l să mute dintr-o parte în alta tot atâtea bile câți ani are el; numărați împreună, apoi el singur.
Acestea sunt doar câteva exemple de activități simple, părinții putând identifica sau poate chiar inventa alte jocuri similare, menite să aducă cât mai multe momente de armonie în familie. Încurajăm toate familiile să își petreacă timpul împreună, să își consolideze relațiile și să își exprime iubirea și recunoștința reciprocă.
Aricol scris de Daniela STOICESCU, Specialist educație timpurie și Florentina PUIU, Coordonator programe formare in cadrul ”Start în Educație” – cel mai amplu proiect de educație timpurie din România, realizat de Fundația World Vision România în parteneriat cu Fundația OMV Petrom. Proiectul vine în sprijinul a 60.000 copii cu vârste între 3-6 ani și 10.000 de părinți, din 500 de comunități defavorizate din toată țara și are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți și autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii și de a sprijini familiile vulnerabile punând accent pe rolul crucial pe care îl au părinții. Aceștia din urmă sunt sprijiniți să devină primii educatori ai copiilor lor, cei care dau startul experiențelor de învățare timpurie de acasă, urmând ca apoi la grădiniță să devină un prim partener educațional de nădejde.