În martie 2014, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decideau, după ani de procese anevoioase, restituirea de către RA-APPS a operei "Anemone" de Ștefan Luchian moștenitorilor de drept ai academicianului Emanoil Pantazi. Ultimul loc de expunere de către stat român a operei "Anemone" a fost chiar Vila lac 3, Snagov, fosta reședință a președintelui Traian Băsescu, care adesea și-a încântat privirile cu această capodoperă.
Una dintre cele mai importante figuri ale culturii românești, Emanoil Pantazi, pe lângă cariera juridică excepțională, a fost și un rafinat colecționar și donator de artă. Întreaga sa colecție, cu excepția a 6 opere, a fost donată, prin testament, Academiei Române. Opera lui Luchian se află printre cele 6 păstrate de acesta pentru sine, ulterior toate 6 confiscate de statul român.
Cu un trecut încărcat, cu un traseu plin de peripeții, “Anemonele” lui Luchian a devenit unul dintre simbolurile artei românești de patrimoniu. Aflată pentru întâia oară într-o licitație publică, capodopera va pleca de prețul de pornire conservator stabilit de organizatori de 150.000 euro. Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural.
Oare, măcar în acest caz, Statul Român va dori să păstreze tabloul în patrimoniu și va recupera capodopera pentru muzeu?
Reamintim că Luchian este la acest moment cel mai prețuit artist român de patrimoniu, opera "Două muze" a lui Luchian fiind adjudecată în 2013 pentru 300.000 euro, devenind cea mai valoroasă operă tranzacționată în România într-o licitație publică.
Publicul va putea admira capodopera lui Luchian la Palatul Cesianu-Racoviță până miercuri, 28 octombrie, iar colecționarii o vor putea disputa joi, 29 octombrie, la Athénée Palace Hilton, la Licitația de Toamnă –"Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești", ora 20:00.