În curând, X Factor se vede duminica, numai la Antena 1
De pe 23 septembrie, în fiecare duminică, show-ul se face la puterea X. X Factor, show-ul toamnei la Antena 1 va începe la finele lunii septembrie şi le va aduce telespectatorilor nu doar voci bune, concurenţi carismatici şi o nouă generaţie de juraţi, ci şi momente haiose sau emoţionante şi invitaţi de excepţie.
Aşteptarea a luat sfârşit pentru miile de români care erau nerăbdători să afle data de lansare a celui de-al doilea sezon X Factor. De pe 23 septembrie, duminicile vor sta sub semnul X Factor. Telespectatorii vor putea de atunci să îi urmearească pe Delia, Cheloo şi Dan Bittman în ipostaza de juraţi şi mentori, dar mai ales să descopere concurenţii înscrişi în acest an în competiţie.
În căutarea lor, caravana X Factor a străbătut şase oraşe, iar juriul X Factor a ales dintre cei veniţi la audiţii peste 100 de români care ar putea convinge că au factorul X. În scurt timp, aceştia vor intra în tabăra de pregătire, întinsă pe parcursul a trei zile de antrenamente şi teste, la finalul cărora vor rămâne cei mai buni 24 de concurenţi. Momentele din tabăra de pregătire, dar şi cele din audiţii vor putea fi urmărite de telespectatori în fiecare seară de duminică, începând cu 23 septembrie. Din periplul prin ţară nu au lipist momentele inedite, haioase sau cele emoţionante până la lacrimi, poveştile cu final fericit şi oameni frumoşi care cred că merită să lupte cu orice preţ pentru visul lor, replicile încurajoatoare sau acide ale celor trei juraţi şi glumele celor doi prezentatori.