Liberty Center dă startul unei campanii promoţionale de Paşte, care le oferă şansa celor care vizitează centrul comercial în perioada următoare să câştige sute de premii şi să participe la o serie de evenimente care le vor aduce zâmbetul pe buze.
Toţi cei care cumpără produse de minimum 30 de lei din 3 magazine diferite în perioada 9 – 22 aprilie, intră automat în tragerea la sorţi. Liberty Center pune la bătaie 200 de vouchere în valoare de 50 de lei, 100 de vouchere în valoare de 100 de lei şi 10 vouchere în valoare de 500 de lei, acestea fiind disponibile în magazinele din incinta centrului comercial.
Totodată, cei care vor să petreacă momente memorabile alături de cei dragi lor, sunt aşteptaţi să ia parte la o serie de evenimente tematice în weekendul 13 – 14 aprilie.
Pentru cei mici, cât şi pentru părinţii care vor să se relaxeze, Liberty Center organizează Atelierul de Pictură. Coordonaţi de un artist plastic, ei vor învăţa să vopsească ouăle cu modele şi culori pe gustul lor, după după o metodă tradiţională maramureşeană.
Pentru copii, Liberty Center organizează piesa de teatru „Iepuraşul de Paşte”, o piesă interactivă şi distractivă, care le va stimula imaginaţia copiilor şi îi va introduce în atmosfera magică a sărbătorii de Paşte.
Spuneţi brânză! Între 9 şi 23 aprilie, băieţei, fetiţe, mămici, tătici şi bunici sunt încurajaţi să intre în decorul de Paşte cu „Ouăle magice”, să zâmbească frumos şi să facă o poză de care să îşi amintească mult timp de acum încolo.