Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De Paște, comenzile online au fost ca de Black Friday. Creșterile sunt de 58%, iar plata cu cardul la curier aproape că s-a triplat

curierat

Anul acesta, românii s-au pregătit pentru Paște mai mult în online. Au făcut shopping pe internet și au plătit cu cardul, la curier. Cifrele arată creșteri de volume care depășesc 58% pentru segmentul B2C comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar plățile cu cardul online au crescut cu 20% în această perioadă. Jucăriile sunt în topul produselor comandate. Comenzile au crescut de șapte ori. Pentru a face față, firmele de curierat fac angajări.

„Odată cu impunerea restricțiilor, curieratul a devenit pentru români principala opțiune de a-si procura cele necesare. Volumele au crescut foarte mult. Pentru noi este un fel de Black Friday în fiecare zi. Astfel că am decis să facem angajări. Am oferit 130 de noi locuri de muncă pentru depozitul de la Mogoșoaia și pentru cele din țară. Deja, 53 de persoane au fost angajate”, a declarant Karla Codrea, CEO firma de curierat DPD România.

De Paște, în topul comenzilor au fost jucăriile (creșteri de 250%), obiectele de îmbrăcăminte, cosmeticele, echipamentele sportive, mâncarea pentru animale și produsele de bricolaj. Plățile cu cardul la curier au crescut în această perioadă cu 250%, comparativ cu luna ianuarie. Au crescut și plățile online. Cifrele arată majorări de peste 20%.

În topul e-shopperilor se află bucureștenii și persoanele care locuiesc în Ilfov (reprezintă 25% din totalul cumpărătorilor). Sunt urmați de locuitorii din Cluj-Napoca (9%), Timișoara (7%), Constanța (4%), Brașov (2%), Iași (2%), Craiova (2%), Oradea (2%), Galați (2%), Sibiu (1.7%). Reprezentanții firmelor de curierat spun că, în această perioadă, s-a conturat o nouă categorie de shopperi online: cei aflați la distanțe mari și foarte mari de principalele orașe.

curierat

„Pentru siguranță, curierii poartă măști și mănuși. Acolo unde este cazul, chiar și viziere. Pentru a reduce cât mai mult interacțiunea umană, este posibilă livrarea fără contact direct între curieri și destinatari. Livrarea se poate efectua fără semnătura de confirmare a primirii coletului acolo unde este posibil și unde clientul dorește acest lucru. Le recomandăm clienților noștri plata cu cardul. Este o variantă sigură și la îndemână, pentru a evita contactul cu bancnotele. Toți curierii au terminale MPOS și plata poate fi făcută contactless, atât cu cardul, cât și cu telefonul”, a mai precizat Karla Codrea.

De Paștele acesta însă, mai puțini români au primit sau au trimis colete către rude. Preluările de colete din țările europene au scăzut cu 30%. Românii s-au reorientat către piețele locale în ultima perioadă. De exemplu, piața internațională de fashion are o contracție de 27% până la 30%.

Compania de curierat DPD România, parte a DPD Group, rețeaua de curierat rutier numărul 1 din Europa, este activă pe piața locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier. În prezent, se află printre primele companii de curierat rapid și coletărie din România, cu o acoperire de 100% a teritoriului național. Are peste 1.200 de angajați (inclusiv francizele) și peste 10 milioane de colete livrate anual. DPD efectuează livrări în toate țările Uniunii Europene.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.