Echipa de voluntari „Pllantam fapte bune in Romania" fapte bune în România” vine cu o noutate anul acesta. De 1 Martie, poți opta pentru „copăcelul mărțișor”, o dovadă de dragoste și prietenie, un semn al implicării și un simbol al sentimentelor care vor crește, se vor înfrumuseța și vor dura precum acesta.
Mai exact, „copăcelul mărțișor” este un molid în vârstă de 1 an, care provine din localitatea Bilbor, județul Harghita. Are înălțimea de câtiva centimentri și este plantat în ghiveci de către voluntarii „Plantăm fapte bune în România”, din dorința de a încuraja cumpărarea de copăcei vii, care să poată fi plantați într-un moment plăcut, de care să ne bucurăm alături de prieteni sau în familie.
„Am readus la suprafaţă o dorinţa mai veche. Mi-am dat seama că poate fi o ocazie de a ajunge la inimile şi în vieţile foarte multor oameni. O afacere socială prin care oamenii să îşi asocieze momentele fericite din viaţă cu plantarea copacilor. Şi nu orice fel de copaci, ci copaci cu o semnificaţie aparte. Mi-am dat seama ca un copăcel crește asemeni sentimentelor, declarat Liana Buzea, fondatorul Magazinului de copaci și al inițiativei "Plantăm fapte bune în România".
După acoperirea cheltuielilor, fondurile rămase vor fi folosite în activitățile „Plantăm fapte bune în România” – iniţiativa naţională de împădurire pe bază de voluntariat, care și-a propus ca, în 2014, să împădurească 21 de hectare de teren, cu ajutorul a 3000 de voluntari.
„Copăcelul mărțișor” poate fi comandat scriindu-ne pe adresa magazin@platamfaptebuneinromania.ro, până în data de 3 martie, ora 12.00, pentru a putea fi onorate comenzile la timp. Prețul acestuia este cuprins între 12 si 15 lei.
Câteva instrucțiuni de îngrijire: în casă copăceii vor fi ținuți asemeni oricărei plante, într-un loc răcoros, cu acces la sursă naturală de lumină. Vor fi stropiți, inclusiv pe ace, la un interval de 2-3 zile. Plantarea lor se va face în regiuni montane sau în zone cu sol cu PH neutru, ferite de soare puternic.
Magazinul de copaci este locul din care copacii își continuă viața, după ce pleacă din pepinieră. Acesta este un proiect reprezentat legal de către Asociația EcoAssist din București. Misiunea sa este să promoveze cadourile responsabile şi să susțină „Plantăm fapte bune în România” – iniţiativa naţională de împădurire pe bază de voluntariat.
Cu ocazia zilei de 1 Martie, vă încurajăm să menţineţi sau să treceţi la obiceiurile verzi: cumpăraţi un Copăcel Mărțișor, pe care ulterior să-l plantați, de pe www.magazinuldecopaci.ro.
Cumpărâd produsele noastre, veți fi alături de noi în acțiunile pe care ni le-am propus pentru 2014.