În perioada 27 februarie – 3 martie a. c. va avea loc ediţia a 12-a a Târgului GAUDEAMUS Craiova, eveniment organizat de Radio România prin echipa GAUDEAMUS în parteneriat cu studioul teritorial Radio România Oltenia Craiova şi găzduit în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.
Târgul va inaugura Caravana GAUDEAMUS 2013 de Mărţişor, aducând în capitala Băniei actualitatea culturală şi editorială, evenimente-surpriză, dar şi un prilej special de sărbătoare: aniversarea a 85 de ani de Radio România şi a 20 de ani de la prima ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS!
Din programul ediţiei:
Lectura, o provocare! GAUDEAMUS Craiova invită liceenii la o competiţie de creativitate, lectură şi comunicare în cadrul etapei zonale a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”.
„Cărţile se întorc acasă”: campanie de donaţie de carte pentru bibliotecile rurale din Oltenia.
GAUDEAMUS Craiova premiază performanţele elevilor olimpici din Oltenia, care vor fi invitaţii de nota 10 ai Târgului.
Expoziţia de fotografie Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului revine la Craiova într-o formulă actualizată cu fotografii recente semnate de Jean Marc Godès, autorul, pentru doi ani consecutiv, al conceptului vizual pentru GAUDEAMUS 2011 şi 2012.
La GAUDEAMUS Craiova cărţile mărţişor dau startul primăverii!
Program de vizitare:
miercuri – sâmbătă: 10.00 – 18.00
duminică: 10.00 – 14.00
Intrarea va fi liberă pentru toate categoriile de vizitatori.
Mai multe detalii pe pagina web www.gaudeamus.ro.