România ia parte pentru a IV-a oară consecutiv la finala Milan Junior Camp de la Milano
România participă pentru a 4-a oară consecutiv la etapa finală Milan Junior Camp, un proiect al clubului AC Milan dedicat copiilor, ce are loc în perioada vacanţei de vară în circa 200 de oraşe din peste 40 de ţări. În România anul acesta Milan Junior Camp s-a derulat în premieră la Timişoara pe stadionul „Dan Păltinişanu”, după ce în primii 3 ani circa 500 de copii s-au antrenat o săptamână în Bucureşti.
În perioada 2 – 5 noiembrie 2012, câştigătorul turneului Milan Junior Camp din Banat, Vlad BÂTE din Recaş, în vârstă de 11 ani, legitimat la LPS Banatul Timişoara, unde joacă mijlocaş stânga, va fi prezent la Milano, alături de peste 400 de copii din întreaga lume ce au câştigat ediţiile locale Milan Junior Camp.
Juniorul român se va antrena în cadrul centrului sportiv de la Vismara şi va urmari în direct de pe San Siro meciul AC Milan – Chievo Verona, din cadrul etapei a XI a din Serie A. În pauza meciului toţi finaliştii de la Milan Junior Camp vor face un tur de stadion cu steagul ţării pe care o reprezintă şi vor saluta tribunele aşa cum o fac şi vedetele clubului: Boateng, Robinho, Pato, Nocerino sau Montolivo.
Vlad BÂTE este al 6-lea român care merge la Milano cu dorinţa de a câştiga Turneul Intesa Sanpaolo Group, marele premiu al finalei Milan Junior Camp. Juniorii români s-au remarcat şi au fost mai mereu în centrul atenţiei la Milano, la prima participare am obţinut chiar premiul de cel mai talentat jucator din cadrul finalei, iar anul trecut un junior de la Sportul Studenţesc a facut parte din echipa care a câştigat Turneul Intesa Sanpaolo Group.
În Romania proiectul Milan Junior Camp s-a bucurat de succes şi mai multi oameni de fotbal printre care Daniele Massaro, Franco Baresi, Cosmin Contra, Miodrag Belodedici sau Răzvan Lucescu au salutat acest program gratuit de pregătire sportivă marca AC Milan şi au încurajat în mod direct viitorii fotbalişti.