2024 vine cu un proiect ambițios – un nou model de curse și pregătirea unei performanțe în cea mai faimoasă cursă de coastă de pe planetă, „Cursa către nori”, Pikes Peak, Statele Unite.
La început visul părea imposibil. Aventura avea să prindă formă la finalul lui 2020 sub numele de Racing MIMI – primul MINI electric de competiție din istorie. În jurul mașinii s-a format treptat o echipă ce a adus din 2022 încoace o serie de performanțe tot mai valoroase. Totul a culminat cu un titlul în Campionatul Național de Super Rally la clasa 2A, automobile cu tracțiune față. Rezultatul a fost obținut în fața unei competiții valoroase, care face reușita și mai specială.
Obținut după o luptă spectaculoasă împotriva unor modele de curse pregătite de uzină, este cel mai probabil primul campionat câștigat de un automobil electric în fața mașinilor cu motoare cu ardere internă din istoria motorsportului. Echipa speră să obțină confirmarea oficială a acestui rezultat prin omologarea unui record Guinness Book în cursul acestui an.
Întâi a fost un vis. Apoi o mașină de curse. Apoi o echipă de curse a prins formă în jurul proiectului. Acum, inițiativa pornită cu trei ani în urmă de BMW România devine un proiect independent. Se formează astfel Engage Racing cu obiectivul de a dezvolta noi concepte de motorsport, de a valorifica experiența electrică unică obținută cu Racing MIMI și de a da formă unor noi vise valoroase. Mai mult, echipa va căuta soluții cu adevărat sustenabile dincolo de simpla utilizare a unor automobile electrice şi va urmări o serie de optimizări clare şi măsurabile a amprentei proiectului.
Ca organizare juridică, Engage Racing va funcţiona sub forma unui club sportiv. Parte din proiect este Horia Platona, inginerul de dezvoltare pentru Racing MIMI si coordonatorul tehnic al intregului proiect. Tot Horia este cel care a obținut titlul în Campionatul Național de Super Rally 2023 la comenzile Racing MIMI. Alături de Horia, la conducerea echipei este Anya Gherghina. Ea va continua cu responsabilitățile de comunicare și organizare a echipei, precum şi relaţia cu partenerii.
Primul proiect al echipei, Racing MIMI, continuă să fie activ și în 2024. Sunt luate în calcul participări în competiții sportive și evenimente, pentru a pune în valoare titlul special obținut anul trecut.
În acelaşi timp urmează să prindă viață un nou vis. În prim plan în acest sezon va fi un nou proiect, o altă premieră – un BMW i4 M50 pregătit pentru competiții. În ideea de dezvoltare durabilă, la fel ca Racing MIMI, modelul de serie BMW i4 M50 are o certificare ISO 14040/44 cu privire la impactul de mediu pentru tot ciclul de viață al modelului. La fel de important, mașina de curse își va păstra sistemul de propulsie de serie, marcând legătura puternică cu modelele de stradă. Pentru noua mașină, care a primit deja numele de „Elsa”, se lucrează deja la o serie de optimizări de competiție, pentru siguranță și performanță în colaborare cu mai multe companii din Europa.
Prezentarea oficială „Elsa” este planificată a avea loc în următoarele două luni, iar prima participare în competiții va avea loc deja în această primăvară. Obiectivul principal pentru acest proiect este cea mai faimoasă cursă de viteză în coastă din lume, Pikes Peak, din Statele Unite cu Horia Platona care va îndeplini în continuare rolul de pilot. Un prim pas în acest sens a fost deja făcut, echipa fiind acceptată pentru a participa la editia din acest an.
Cu 156 viraje, 20 km lungime și un finish la 4302 m, „Cursa către nori” este în egală măsură foarte dificilă și foarte faimoasă. Într-o istorie de 102 ani a atras nume legendare din istoria motorsportului, precum Michèle Mouton, Walter Röhrl, Ari Vatanen, Sebastian Loeb, Romain Dumas sau Randy Pobst. Comparată cu un Nordschleife înfășurat pe un munte (are o lungime și un număr similar de viraje), cea mai faimoasă cursă de viteză în coastă de pe planetă este și o platformă de promovare pentru automobile electrice care au stabilit recorduri aici deja din 2016. Dincolo de vremea dificilă şi schimbătoare specifică zonelor alpine, o particularitate a cursei este că piloţii folosesc rezerve de oxigen pe durata competiției pentru a face faţă condiţiilor de înaltă altitudine; toate aceste provocări adăugându-se traseului deosebit de lung pentru o cursă atât de dificilă şi dură.
„Cu «Elsa» începem un alt proiect pe termen lung. Modelul va trece prin mai multe cicluri de dezvoltare bazate pe experiențele pe care le acumulăm în competiții. Un BMW i4 de curse cu trenul de rulare de serie este un proiect fără precedent. La fel ne pregătim să mergem și la Pikes Peak. Participarea acolo nu înseamnă doar un weekend de cursă, ci o lună jumătate de recunoașteri și sesiuni de antrenamente. Ne dorim o performanță respectabilă încă de la început, dar în egală măsură înțelegem că o să fie un lung proces de învățare pentru o cursă unde vrem să fim o prezență constantă în următorii ani. Nu mergem doar la o competiţie internaţională valoroasă, Pikes Peak are o participare de automobile electrice importante şi putem foarte repede să avem un reper pentru performanţa noastră”, explică Horia.
„Am investit într-o maşină nouă şi avem o confirmare care ne onorează – acceptarea la Pike s Peak. Aceştia sunt însă doar primii paşi dintr-un drum foarte lung. În paralel cu dezvoltarea noului model, urmărim dezvoltarea de parteneriate care să susţină financiar eforturile noastre din acest an. Urmează nu doar un sezon încărcat, cu o participare internaţională şi prezenţa în mai multe campionate naţionale, trebuie să acoperim costurile de achiziţie, dar mai ales cele de dezvoltare ale unui model electric de performanţă. Ne aşteaptă multe provocări în acest an”, a continuat Anya.
“Tuning de performanţă pentru autmobile electrice de stradă şi, mult mai complex, prepararea unei maşini de curse pe baza unui automobil electric de serie – toate acestea sunt încă în faza de început. Aceasta înseamnă o şansă pentru oricine să se afirme pe un teriotriu nou, încă descoperit. Cu Racing MIMI am marcat o serie de premiere mondiale cu adevărat valoroase. BMW România rămâne mai departe un susţinător al proiectului, dar organizat independent Engage Racing are şansa să crească mai repede şi să valorifice mai bine oportunităţile viitoare”, explică Alex Şeremet, Corporate Communication Manager.
În următoarele luni, pasionații vor putea urmării pe canalele de social media ale mărcii povestea de dezvoltare a noului model și vor primi informații despre calendarul de competiții.
Engage Racing – Echipa de vise.