Este considerată una dintre cele mai valoroase interprete de muzică populară, iar repertoriul său format din cântece populare autentice culese de pe meleagurile botoşănene sau creaţie proprie este unul care impune respect.
Pentru interpretarea cu har a cântecului popular, Laura Lavric, oaspetele Irinei Păcurariu în sărbătoarea de Florii la „Rețeaua de idoli”, duminică, 25 aprilie, de la ora 18:00 (în reluare luni, 26 aprilie, de la ora 21:00), la TVR 2, a muncit zeci de ani și se mândreşte cu bogata sa activitate.
„Nu mă abat niciodată de la opinci şi de la baticul de pe cap”, mărturisește Laura Lavric. Invitată în emisiunea „Rețeaua de idoli”, interpreta de folclor face un exercitiu de o rară sinceritate, acceptand să povesteasca cele mai delicate și mai sensibile momente din viața ei de om și artist.
„Laura Lavric, una dintre cele mai iubite soliste din România, și-a deschis sufletul cu o franchețe care, într-un fel, m-a luat pe nepregătite. Deși o știu de foarte mult timp și am auzit-o de multe ori povestind sunt episoade din viața ei pe care nu le-am auzit niciodată. Este prima oară când ascult relatată prima ei experiență americană, când a ajuns la New York într-un miez de noapte, fără ca cineva să o aștepte la aeroport, fără posibilitatea de a suna puținii români pe care îi știa și fără să știe cum să comunice în engleză. Ca să nu mai spun că o provoc să fredoneze o melodie a Mariei Lătărețu și aflu că această legendă a muzicii populare i-a murit în brațe Laurei…..asta ca să mă refer doar la două dintre momentele care m-au luat cumva pe nepregătite în interviu, dar pentru care sunt recunoscătoare că Laura Lavric a ales să le împartă cu noi”, a povestit Irina Păcurariu.
„Rep: Am aflat că pe 20 septembrie împliniți 75 de ani…
Laura Lavric: Îmi place să spun vârsta…unii nu își spun vârsta, am cunoscut chiar bărbați care nu spun… de ce… da, mulțumesc lui Dumnezeu!
Rep: Oamenii pot spune că, pentru că nu vă arătați vârsta, vă permiteți să fiți sinceră…
Cred că e genetic, nu merg la cosmetică, doar îmi fac sprâncenele… Merg o oră jumate-două în fiecare zi. Vin dintr-o casă cu două fete, din famile bună, bunicii aveau cei mai frumoși cai. Nu era un merit să mergi la școală, important era pământul…Ascultam la radio, cântam când făceam curat la vaci, un unchi mi-a zis să mă fac cântăreață, aplaudată. Mama nu era de accord. Apoi a venit colectivizarea, aveam 14-15 ani, țăranii nu știau carte, au rămas fără pământ, credeau că o să moară de foame. Atunci mama a vrut să fac o meserie, croitoria. Dar cântam, nu eram foarte bună la croitorie. Așa a început povestea mea”, își amintește Laura Lavric.
