Surprizele și darurile mult așteptate de la Moș Crăciun au ajuns și în acest an la copiii de care Fundația Mereu Aproape are grijă, prin proiectul „Bucurie la cutie”. Ei sunt copii cu resurse materiale modeste, din toată țara, care au primit dulciuri, jucării, alimente, rechizite, haine sau încălțăminte, cadouri care i-au bucurat și le-au adus zâmbete de fericire binemeritate.
Ediția de Crăciun a programului are 650 de beneficiari ce provin din familii, precum și din grădinițe și școli din București și din 18 județe ale țării: Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Dolj, Focșani, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vaslui. Programul „Bucurie la cutie” a ajuns în al șaselea an de desfășurare, cu peste două mii de cutii cu daruri pregătite până acum, și se derulează în cadrul campaniei sociale „Schimbă o viață”.
Partenerii cu tradiție Școala Pro Ingenio și compania Sika România ne-au fost alături și de această dată, pregătind cu drag și entuziasm cutiile încărcate cu daruri. Familiile au primit și vouchere cadou pentru a-i bucura pe copii cu o masă gustoasă la restaurantul Dabo Doner Romania.
O parte semnificativă a surprizelor oferite copiilor în cadrul acestei ediții a programului se datorează generozității altor copii. Este vorba despre cadourile făcute de elevi ai școlii Pro Ingenio care vorbesc cu încântare despre implicarea lor în proiect și despre lucrurile pe care le-au împachetat cu drag în sutele de cutii: „O mașinuță cu telecomandă, carioci colorate, niste hăinuțe, creioane colorate”, a spus Luca, elev la Școala Pro Ingenio. „Multe haine groase, rechizite și biscuiți. Am aflat de la doamna învățătoare și am fost dornică să ajut”, a adăugat Maia, elevă la Școala Pro Ingenio. Toți colegii lor s-au mobilizat să facă bucurie la cutie, fie că a fost pentru prima dată, fie că mai trăiseră deja experiența generozității.
„Sunt copii care, poate, nu l-au cunoscut niciodată pe Moș Crăciun, sunt copii care au nevoie de zâmbete de sărbători și atunci noi ne-am hotărât să le oferim aceste zâmbete prin cadourile pe care noi le oferim. Mergem pe principiul că dăruind, tu primești înapoi”, a declarat Raluca Tiță, Director Marketing Școala Pro Ingenio.
Programul „Bucurie la cutie” se desfășoară din anul 2013 în cadrul campaniei „Schimbă o viață” a Fundației Mereu Aproape și este menit să îi sprijine pe românii care fac tot posibilul să trăiască demn, ai căror copii merg la școală și au rezultate bune la învățătură. Sunt români care nu se lasă doborâţi de greutăţile vieţii și copii care nu ştiu ce gust are ciocolata, ce este un televizor sau o ţară pentru că nu au avut, nu au văzut sau nu au străbătut-o.
Fundația Mereu Aproape a luat naștere acum 14 ani. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, a ajutat peste un milion de oameni prin programe în domeniile sănătății, educației, culturii, social umanitare, dezastre şi advocacy. A contribuit la ajutorarea a peste 10.000 de sinistrați, a construit 82 de case și a salvat viața a peste 600 de copii și adulți. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația Mereu Aproape depășește 14 milioane de euro. Mai multe detalii despre programele Fundației se regăsesc pe www.fundatiamereuaproape.ro şi pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape.