Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De ce mâncatul seara târziu ne provoacă insomnii

Gianluca Mech, nutritionist

Mulți oameni se confruntă cu senzația de foame sau diferite pofte la ore târzii din noapte. E însă important să știm să gestionăm aceste momente, deoarece mâncatul noaptea poate provoaca insomnii. Și știm cu toții cât de important este somnul de calitate pentru starea noastră generală de sănătate. Nutriționistul Gianluca Mech explică de ce nu mai putem dormi dacă mâncăm seara foarte târziu.

„Organismul uman este guvernat de microbiom. Atunci când mâncăm, îi transmitem microbiomului informația că este zi. La polul opus, când nu mâncăm nimic pentru o perioadă mai lungă de timp (câteva ore), el știe că este noapte și dormim. Dacă mâncăm noaptea, practic îi transmitem organismului că este zi, iar el secretă anumite substanțe care ne ajută să fim activi. În consecință, apar problemele legate de insomnie. Recomandarea generală este ca după ora 8 seara să nu mai mâncăm nimic, astfel încât corpul nostru să se poată pregăti în voie pentru somn”, explică nutriționistul Gianluca Mech.

Gianluca Mech, nutritionist
Gianluca Mech, nutritionist

Ce probleme de sănătate cauzează mâncatul noaptea

„Consumul de alimente noaptea târziu, indiferent că sunt ele sănătoase sau nu, ne destabilizează organismul. Asta cauzează diferite probleme de sănătate. Există numeroase studii de specialitate care arată că mesele luate seara târziu contribuie la apariția unor probleme precum:

– Creșterea tensiunii arteriale;
– Creșterea nivelului de zahăr din sânge;
– Modificări ale metabolismului;
– Creștere în greutate”, adaugă nutriționistul Gianluca Mech.

Sfaturi pentru un somn odihnitor

„Dacă senzația de foame și implicit mâncatul noaptea vă afectează calitatea somnului, există câteva lucruri pe care le puteți face pentru a remedia aceste probleme, după cum urmează:

– Încercați să lăsați cel puțin 2 ore între ultima masă/gustare și momentul în care vă culcați. Dacă aveți adesea arsuri la stomac pe timp de noapte, nu mai mâncați cu 3-4 ore înainte de a vă culca.

– Asigurați-vă că mâncați suficient până în jur de ora 7 seara pentru a încerca să preveniți astfel apariția senzației de foame noaptea. Mâncați micul dejun, iar apoi lăsați cam 3-4 ore între mesele principale și gustări.

– Puneți-vă la timp în pat. Adesea ni se întâmplă să confundăm foamea cu oboseala. Astfel, poftele pe care le resimțim la ore nepotrivite ar putea fi doar organismul care vă transmite că are nevoie de odihnă”, declară nutriționistul Gianluca Mech.

Gianluca Mech este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști, la nivel international sfaturile sale fiind urmate inclusiv de staruri precum Anastasia Soare, Sarah Ferguson – Ducesa de York, Ornela Mutti sau Silvio Berlusconi. Produsele celebre din dieta sa fito-ketogenică, precum și cele din gama Decottopia sunt disponibile în România pe gianlucamech.com.ro

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.