În încercarea de a combate cât mai eficient pandemia, medicii și oamenii de știință au făcut o serie de statistici. Astfel s-a ajuns la concluzia că bărbații par să aibă o rată mai mare de infectare și numărul deceselor din cauza Covid-19 este dublu față de al femeilor. Nu este clar de ce rezultatele sunt atât de diferite între sexe. Unele teorii s-au concentrat asupra comportamentului social: bărbații sunt mai predispuși la fumat – un factor major de risc –, s-a demonstrat că se spală pe mâini mai rar, așteaptă mai mult înainte de a solicita îngrijiri medicale și iau avertismentele cu privire la virus mai puțin în serios decât femeile. Dar dr. Sharon Moalem, medic și cercetător științific renumit, autorul volumului Jumătatea mai bună. Despre superioritatea genetică a femeilor, crede că are răspunsul. Dr. Moalem susține că femeile sunt mai bine echipate biologic pentru Covid-19. Având doi cromozomi X își extind capacitatea de a lupta împotriva infecțiilor și s-a descoperit că estrogenul stimulează sistemul imunitar.
“Precum diamantele care au nevoie de valori enorme ale presiunii și energiei pentru a se forma la o adâncime de 160 de kilometri în subteran, și femeile sunt pur și simplu mai greu de creat. Din acest motiv, la fel ca diamantele, femeile sunt mai greu de distrus”, scrie dr. Sharon Moalem în Jumătatea mai bună.
Revoluționară, captivantă și de-a dreptul convingătoare, Jumătatea mai bună vă face să priviți altfel femeile, bărbații și supraviețuirea speciei noastre. Încă de la naștere, persoanele cu structură genetică feminină combat mai eficient virusurile, infecțiile și cancerul. Supraviețuiesc în condiții mai bune epidemiilor și foametei. Trăiesc mai mult și văd lumea într-o varietate mai mare de culori. Aceasta este realitatea; pur și simplu, sunt mai puternice decât bărbații în toate etapele vieții. De ce? Și de ce ni se spune exact opusul?
„Bărbații ar putea avea mai multă masă musculară. Desigur, sunt mai puternici din punct de vedere fizic; pot alerga mai departe, pot ridica mai multe greutăți decât femeia obișnuită. Dar când vine vorba de supraviețuire în timpul pandemiilor și infecțiilor, aceștia sunt dezavantajați”, declară autorul.
Cu o scriitură limpede și captivantă, care aduce laolaltă cercetări revoluționare, studii de caz și exemple care merg de la comportamentul albinelor până la aventurile pionierilor americani, precum și situații din viața personală și a pacienților lui, Moalem explică de ce femeile îi depășesc pe bărbați când vine vorba de rezistență, intelect, vitalitate, imunitate și multe altele.
„Textul pătrunzător al lui Moalem te provoacă să explorezi vastul teritoriu necunoscut al diferențelor cromozomiale dintre bărbați și femei.“ – Kirkus
„Teza de bază a lui Moalem este validă și importantă și merită să i se acorde atenție și în comunitatea științifică, dar și dincolo de ea. Este o carte ușor de citit și scrisă într-un ritm alert, care susține un argument de care era de mult nevoie.“ – The Irish Independent
„O teorie fascinantă… În timp ce bărbații ajung mai repede decât femeile la morgile cu victimele Covid-19, Moalem încearcă să atragă atenția întregii lumi asupra unui instrument cromozomial de care s-ar putea să avem nevoie.“ – The Guardian
Dr. Sharon Moalem este și autorul volumului Moştenirea. Cum ne schimbă genele viaţa şi viaţa, genele (o carte fascinantă despre descoperirile și impactul geneticii moderne asupra vieților noastre), dar și al altor bestselleruri New York Times (Survival of the Sickest și How Sex Works). Cercetările și scrierile sale combină medicina, genetica, istoria și biologia pentru a explica în moduri noi și captivante felul în care funcționează corpul uman. Cărțile lui au fost traduse în peste 35 de limbi.