Producătorii de anvelope ţin cont de caracteristicile fiecărui sezon atunci când dezvoltă tehnologiile specifice pentru ca vehiculul să facă faţă cât mai bine condiţiilor de vreme şi infrastructură. Respectarea indicaţiilor cu privire la schimbul sezonier de anvelope este obligatorie în anumite circumstanţe. Iată câteva motive pentru care merită să-ţi echipezi maşina cu anvelope de sezon:
Respectarea legii
sursa foto
În ţara noastră sunt obligatorii prin lege anvelopele care au inscripţionate pe flanc simbolul fulgului de nea şi literele M S (în orice alăturare: MS, M+S, M-S, M S) atunci când circuli pe suprafeţe de drum public acoperite de zăpadă sau alte derivate, indiferent de perioada calendaristică. Aşadar, nu există o dată concretă în care trebuie să montezi anvelopele de iarnă sau all season. Dacă locuieşti într-o zonă de munte sau ajungi într-un loc în care există riscul de a întâlni carosabil cu zăpadă, cel mai înţelept este să foloseşti anvelopele de sezon rece. Nerespectarea acestor prevederi legale atrage după sine primirea unei amenzi consistente şi chiar reţinerea certificatului de înmatriculare.
Mai multă siguranţă în orice condiţii
Cele două mari anotimpuri – cald şi rece – au anumite caracteristici clare ce influenţează atât temperaturile, cât şi precipitaţiile şi starea carosabilului. Iată cum pot face diferenţa anvelopele de sezon:
Condiţii de vară
În anotimpul cald, temperaturile din atmosferă şi mai ales de la nivelul carosabilului pot depăşi cu mult valoarea de 30 de grade Celsius. În plus, ploile frecvente de vară te pot pune în situaţia de a trece brusc de la carosabil uscat la asfalt umed. În aceste condiţii, pentru fabricarea anvelopelor de vară, producătorii folosesc un cauciuc subţire şi rigid. Din acest motiv, raportul procentual dintre banda de rulare şi flanc poate fi mai mic, permiţând echiparea maşinii cu jante de diametru mai mare. În plus, canelurile benzii de rulare sunt desenate pentru a arunca apa de pe carosabil, prevenind fenomenul periculos de acvaplanare. La Euromaster găseşti anvelope de la diferite branduri confecţionate pentru a răspunde provocărilor specifice anotimpului cald. În aceste condiţii, la temperaturi înalte, o maşină echipată cu anvelope de vară are stabilitate şi aderenţă în timpul manevrelor de accelerare, schimbare a direcţiei de mers şi mai ales frânare.
Condiţii de iarnă
Condiţiile specifice sezonului de iarnă sunt diametral opuse. Când temperaturile scad constant sub 7 grade Celsius şi ajung chiar la valori negative, maşina are nevoie de anvelope groase, cu un diametru al jantei mai mic. Cantitatea suplimentară de cauciuc din compoziția anvelopelor de iarnă ajută la trecerea cu uşurinţă peste obstacole cum ar fi zăpadă, bucăţi de gheaţă sau material antiderapant întărit pe carosabil. În ceea ce priveşte canelurile benzii de rulare, acestea sunt special confecționate pentru a „muşca” din zăpadă, prevenind alunecarea anvelopelor şi deraparea.
Prelungirea duratei de viaţă a anvelopelor
Echiparea maşinii cu anvelope de sezon te ajută să prelungeşti durata de viaţă a acestor consumabile atât de importante pentru siguranţa în trafic.
Utilizarea anvelopelor de vară în condiţii de iarnă este exclusă din start, nu doar din cauza riscului ce îl presupune din punct de vedere legal, ci mai ales a pericolului la care te expune. Testele producătorilor de anvelope arată că există o diferenţă de câteva zeci de metri în ceea ce priveşte frânarea în siguranţă faţă de o maşină echipată corespunzător.
La polul opus, folosirea anvelopelor de iarnă de-a lungul întregului an, chiar dacă este legală şi te scuteşte de primirea unei amenzi, nu este recomandată. În primul rând, stabilitatea maşinii la temperaturi mari nu este garantată. Apoi, zgomotul produs în timpul rulării poate fi deranjant. Însă cel mai important este că anvelopele de iarnă se uzează mult mai uşor când circuli în condiţii de vară, aşadar vei fi nevoit să le înlocuieşti mult mai des.