Evenimentul cel mai important in toate pietele financiare (venit fix, actiuni si forex) din acest inceput de an este fara nici un dubiu reluarea crizei din China. Noul val de panica va afecta insa asimetric restul valutelor din piata Forex, existand castigatori si pierzatori.
Incepand de la sfarsitul anului trecut, China a inceput sa isi devalorizeze moneda proprie pentru a forta reluarea activitatii economice. Avand in vedere datele economice publicate la inceputul acestui an, devalorizarea va continua si in perioada urmatoare.
Perechea Forex Eur/Usd:
Una dintre cele mai vizibile si masurabile efecte ale deprecierii Yuan-ului (moneda Chinei) va fi un val de deflatie mondiala. China este cea mai mare “fabrica” din lume si exporta produse in toate economiile. Un Yuan mai slab inseamna preturi mai mici la orice “Made in China” ceea ce inseamna inflatie mai mica peste tot. In prezent, inflatia foarte mica este o problema mult mai mare pentru Europa (respectiv Banca Centrala Europeana) decat pentru America. Este mult mai probabil ca Banca Centrala Europeana sa reactioneze din nou, ceea ce inseamna deprecieri mai mari ale Euro fata de USD.
Exceptand cazul unui crah bursier generalizat, scaderile mari vor incepe dupa publicarea indicatorilor de sentiment din Europa (PMI). Asta se va intampla in saptamana 17-23 ianuarie.
Perechea Forex Aud/Usd si Nzd/Usd:
Dolarul Australian si cel Neo-Zeelandez sunt alte posibile oportunitati ce pot si speculate in piata Forex. In mod particular dolarul Neo-Zeelandez pare deosebit de vulnerabil. In ultima sedinta de politica monetara Banca Centrala a Noii-Zeelande a mentionat clar ca doreste un curs mai slab si ca riscurile sunt in favoarea unei evolutii negative a economiei.
Riscurile nu au intarziat sa apara, cursul inca nu a scazut dar, in opinia mea e doar o problema de timp.