Trecerea timpului a semnificat o schimbare majoră a interioarele locuințelor noastre, în acord cu evoluția tehnologică, dar și cu nevoile și preferințele omului modern. Deși baia a fost considerată multă vreme pur funcțională, în vremuri moderne aceasta s-a transformat într-un sanctuar personal, un spațiu în care estetica și funcționalitatea se îmbină armonios pentru a crea un mediu propice relaxării și reconectării cu sinele.
Sticla, în special cea securizată, s-a transformat rapid într-un material predilect pentru amenajarea băilor moderne. Lucioasă, elegantă și versatilă, aceasta oferă transparență, care mărește vizual spațiul, dar constituie și un element estetic și funcțional.
Image by evening_tao on Freepik
Alegerea sticlei securizate nu este pur întâmplătoare. Este rezultatul unei combinații între nevoia de siguranță, dorința de modernitate și evoluția tehnică. Pentru că accidentele casnice sunt o realitate pentru mulți dintre noi, alegerea unui material rezistent și sigur este esențială. Sticla securizată, spre deosebire de sticla tradițională, oferă acea siguranță suplimentară, transformând cabina de duș nu doar într-un spațiu estetic, ci și într-unul sigur.
Cum se obține sticla securizată?
Sticla securizată este, în esență, sticlă obișnuită supusă unui tratament termic special care o face mult mai rezistentă la șocuri și la variațiile de temperatură. Procesul de securizare constă în încălzirea sticlei la o temperatură de aproximativ 620°C și răcirea rapidă cu ajutorul unui jet de aer. Această metodă induce tensiuni interne în material, sporind astfel rezistența sticlei la impact.
Unul dintre principalele avantaje ale sticlei securizate este, fără îndoială, nivelul înalt de siguranță. Datorită procesului de fabricație menționat anterior, sticla securizată este mult mai rezistentă la șocuri decât varianta obișnuită. În cazul în care este spartă, ea se fragmentează în bucăți mici, mai puțin ascuțite, reducând riscul de rănire.
De ce sticla securizată este o bună opțiune în cazul cabinelor de duș?
Ușurința în curățare și întreținere
Spre deosebire de alte materiale, sticla securizată este relativ ușor de curățat și întreținut. Suprafața sa netedă nu permite apei și murdăriei să se acumuleze, prevenind astfel formarea mucegaiului și a petelor. Cu produsele de curățare adecvate și un minim efort, orice cabine de duș vor arăta impecabil.
Este un material ecologic
Sticla securizată are o durată de viață lungă, ceea ce contribuie la reducerea deșeurilor și la conservarea resurselor. În plus, fiind 100% reciclabilă, ea poate fi refolosită în producția de noi obiecte din sticlă, reducând astfel amprenta ecologică.
Versatilitate
Dincolo de siguranță, sticla securizată adaugă un element de estetică și amplitudine băii. Transparența acesteia permite un flux de lumină neîntrerupt, iar posibilitățile de design sunt variate, deoarece sticla securizată poate fi personalizată cu diverse modele, texturi sau culori.
În concluzie, alegerea unei cabine de duș cu pereți din sticlă securizată reprezintă o bună investiție în siguranța proprietarilor, dar și pentru a crea proiecte creative în spațiile de dimensiuni restrânse. Astfel, cei aflați constant în mișcare se bucură de înaltă funcționalitate, la un cost accesibil și, în plus, nu trebuie să-și petreacă ore întregi căutând soluții și produse care să le faciliteze curățarea.