Retenția de apă la nivelul corpului este o problemă cu care se confruntă foarte multe persoane, în special pe timp de vară, din cauza temperaturilor ridicate. Acest lucru se traduce prin mai multe kilograme în plus și printr-o siluetă mai voluminoasă, deși, în realitate, nu avem exces de grăsime. Nutriționistul Gianluca Mech ne spune cum putem combate retenția de apă în mod natural.
„Retenția de apă este una dintre cele mai des întâlnite probleme atât la bărbați, cât și la femei. Este o problemă de sănătate recurentă ce poate avea implicații serioase pe termen lung, dacă nu e tratată corespunzător. Știm deja că 70% din corpul nostru este compus din apă. Există apă peste tot, inclusiv la nivelul mușchilor, al sângelui, organelor și oaselor. Totuși, când organismul începe să rețină mai multă apă decât este necesar, corpul se umflă și apar edemele”, explică nutriționistul Gianluca Mech.
Principalele cauze ale retenției de apă
„Câteva dintre cauzele care pot declanșa retenția de apă sunt:
Statul pe scaun sau în picioare pentru perioade mai lungi de timp
Reacția la anumite tratamente medicamentoase
Sarea consumată în exces
Menopauza la femei
Tulburări hepatice și renale
Consumul excesiv de alcool
Temperaturi foarte ridicate”, declară nutriționistul Gianluca Mech (www.gianlucamech.com.ro).
Simptomele comune ale retenției de apă
„Cele mai frecvente simptome ale retenției de apă pot include umflarea feței, a mâinilor sau a picioarelor și a altor părți ale corpului și senzația constantă de balonare. O senzație neplăcută de greutate a corpului”, mai spune Gianluca Mech.
Modalități eficiente de a trata retenția de apă
Consumul de alimente bogate în potasiu
„E important să ne începem ziua cu cât mai multe alimente bogate în potasiu pentru a reduce rapid retenția de apă. Este necesar să menținem un echilibru între conținutul de sodiu și cel de potasiu pentru a menține în limite normale nivelul apei din organism. Câteva exemple de fructe bogate în potasiu sunt portocalele, pepenele verde, caisele, rodiile, papaya, mango și fructele de pădure. Potasiul ne ajută să reducem cantitatea de sodiu din corp și să eliminăm apa”, adaugă nutriționistul Gianluca Mech.
Alimente bogate în vitamina B6
„Mai ales pentru femei, este extrem de important să consume alimente bogate în vitamina B6, fiind o vitamină diuretică. Puteți consuma banane, nuci, cartofi, năut, pește și avocado, printre altele. Menționez însă că atunci când includeți în regimul zilnic aceste alimente bogate în vitamina B6 este esențial să o faceți sub supravegherea unui medic”, recomandă nutriționistul Gianluca Mech.
Iaurt consumat zilnic
„O idee foarte bună este să consumați zilnic câte un iaurt natural, fără zahăr adăugat, pentru a preveni retenția de apă. Iaurtul este foarte bogat în proteine și potasiu. Și mai bine ar fi dacă l-ați consuma cu fibre. Spre exemplu, cu ovăz, cereale integrale sau semințe de chia. De ce fibre? Pentru că ele absorb apa în drumul lor către intestine”, mai spune nutriționistul.
Suplimente naturale care combat retenția de apă
„Este indicat să completăm alimentația potrivită cu suplimente naturale care au rol diuretic. Eu am creat Diur-Mech cu ajutorul metodei Decottopia, o metodă specială ce are la bază combinații variate de plante medicinale, ideale pentru îmbunătățirea stării de sănătate a organismului.
Este un produs diurectic, care ajută la eliminarea retenției de apă din organism, dar și un aliat de nădejde în lupta contra celulitei. Diur-Mech este și un detoxifiant foarte bun, fiind recomandat persoanelor care suferă de pietre la rinichi sau de cistită. Nu conține alcool, zahăr și conservanți, iar beneficiile lui pentru sănătate sunt demonstrate științific.
Coada-calului, sparanghelul și mesteacănul sunt ingredientele principale, toate ajutând la drenarea lichidelor corporale și la buna funcționare a tractului urinar. Au funcții depurative pentru organism. Sunt remineralizante, diuretice și antiinflamatoare.
De asemenea, recomand Kit-ul DDSLIM 8 ZILE Dieta Decottopia. Este un kit recomandat a fi consumat pe parcursul a 8 zile pentru detoxifierea organismului, reducerea celulitei, eliminarea edemelor și curățarea rinichilor. Însoțit de un regim alimentar sănătos, ne ajută să arătăm și să ne simțim perfect. El include Depurativo Antartico, Diur-Mech și Slim-Kombu, o combinație de produse 100% naturale, pe bază de plante, pentru detoxifere, drenare și slăbire”, încheie nutriționistul Gianluca Mech. (www.gianlucamech.com.ro).