Odată cu înaintarea în vârstă, la nivelul tenului apar schimbări majore, cele mai vizibile fiind apariția ridurilor din colțul ochilor și de pe frunte, șanturile nasolabiale, precum și liniile marionetă. Acestea din urmă sunt riduri pronunțate ce pornesc de la colțul buzelor până la nivelul bărbiei. Numele lor a fost dat din pricina asemănării cu bărbia mobilă a păpușilor marionetă. Medicul chirurg estetician Iancu Morad ne explică de ce apar aceste linii marionetă și ne spune dacă există posibilități să le prevenim ori să tratăm semnele deja apărute la nivelul tenului.
”Liniile marionetă pot apărea mai devreme decât se credea până acum și pot fi accentuate progresiv, ambele situații fiind cauzate de purtarea zilnică a măștii de protecție. Pe cât de utile sunt aceste accesorii în fața infectării cu noul coronavirus, pe atât de dăunătoare pot fi aspectului estetic, în cazul în care nu îngrijim intensiv pielea în această perioadă de pandemie.
Liniile marionetă reprezintă un proces normal al înaintării în vârstă și apar în jurul gurii și la nivelul bărbiei. Pe măsură ce îmbătrânim, experimentăm pierderi de volum în țesuturile care stau la baza pielii, precum și o elasticitate redusă a pielii, ceea ce duce la formarea acestor riduri pronunțate”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad, de la Luxury Aesthetics.
Ce sunt liniile marionetă?
”Pentru a vă imagina cum arată liniile marionetă, imaginați-vă, pur și simplu, o păpușă marionetă. Are linii care merg de la marginile gurii până la bărbie, astfel încât maxilarul păpușii să se poată deschide în sus și în jos pentru a imita vorbirea.
Liniile de marionetă arată similar pe fața umană. Sunt cutele sau pliurile care încep de la colțurile exterioare ale gurii și coboară până la marginile exterioare ale bărbiei. În unele cazuri, coboară drept, în timp ce în altele se curbează spre exterior.
Acestea un impact negativ asupra feței deoarece creează o umbră între bărbie și obraz creând aspectul de față căzută. Liniile verticale la colțurile gurii pot, de asemenea, să ne facă să părem încruntați sau supărați, chiar și atunci când suntem fericiți. Tocmai de aceea sunt atât de neplăcute și este bine să știm din timp cum să întârziem apariția acestora”, adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad.
De ce apar liniile de marionetă
”Liniile marionetă apar, în general, după 40 de ani, din pricina înaintării în vârstă. Totuși, pot apărea și mai devreme, dacă nu îngrijim corect acea zonă, și pot fi accentuate și de purtatul măștii de protecție în această perioadă.
În general, este bine să știm că aspectul estetic al unei persoane este rezultatul multor factori: structura osoasă, cantitatea de grăsime și colagen (o proteină importantă a pielii și a țesutului conjunctiv) de la nivelul feței, tipul de piele, stilul de viață, dacă își îngrijește pielea cu tratamente profesionale efectuate de medicul estetician.
La nivelul feței, pierdem cu timpul resursele naturale de colagen, avem o mai slabă susținere a pielii feței, cauzând căderea, plierea, încrețirea și dezvoltarea liniilor marionetă și a altor riduri”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Fumătorii, printre cei mai vizați
”Dacă o persoană își strânge frecvent buzele, este posibil ca, în timp, să creeze mai multe riduri în jurul gurii și bărbiei. Spre exemplu fumătorii, care își strâng des buzele atunci când trag fum din țigară, pot avea un risc mai mare de a dezvolta linii marionetă.
Predispoziție genetică
Unii oameni sunt mai predispuși să dezvolte linii marionetă pur și simplu din cauze genetice. Dacă părinții sau bunicii s-au confruntat cu astfel de probleme, urmașii sunt mai predispuși să le dezvolte la rândul lor. Totuși, relația complexă dintre genetică și calitatea pielii este încă în studiu.
Stresul și expunerea la soare
Aceiași factori externi care cauzează liniile marionetă tind să fie, de asemenea, dăunători pentru piele în general: fumatul, stresul și expunerea la soare. Toți acești factori pot provoca leziuni la suprafața pielii și la nivelul structurii subiacente. Alți factori pot fi lipsa somnului, îngrijirea necorespunzătoare a pielii, alimentația și hidratarea deficitare.
Liniile marionetă vs. șanțurile nazolabiale
Cele două se confundă adesea, dar sunt trăsături distincte ale etajului inferior al feței. Liniile marionetă coboară de la gură la bărbie, în timp ce șanțurile nazolabiale coboară de la nas spre exteriorul gurii și sunt cunoscute „riduri de zâmbet”, adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Avem șanse să tratăm liniile marionetă?
”Odată apărute, liniile marionetă pot fi diminuate considerabil, chiar eliminate, cu ajutorul procedurilor minim invazive pe care le efectuăm la clinica Luxury Aeshetics. Corecția se realizează fie cu toxină botulinică, ori, de cele mai multe ori, cu substanțe de umplere, cum ar fi acidul hialuronic, colagenul sau cristalele de calciu. Intervenția se realizează fin, rapid, fără durere și timp de recuperare. Obținem astfel un chip vizibuil întinerit, fără aceste linii pronunțate, păstrându-ne, în același timp, naturalețea și expresivitatea.
Cel mai bine este, însă, să prevenim apariția liniilor marionetă, în special în această perioadă de pandemie, când purtăm zilnic masca de protecție intră permanent în contact cu pielea noastră și o poate agresa prin frecare atunci când vorbim. În acest sens, recomand o cură periodică de inserare a unui cocktail de substanțe hrănitoare și vitamine cu ajutorul Dermapen, pentru a hidrata intens pielea și a reface fibrele naturale de colagen distruse. Apoi, avem opțiunea Terapiei Vampir, formula noastră de tratament, care întinerește tenul și ameliorează ridurile. Este important ca pacientul să vină la un prim consult pentru a analiza stadiul apariției ridurilor și să găsim astfel formula perfectă de tratament în cazul său”, încheie medicul chirurg estetician Iancu Morad.