de John J Hardy, Șeful Strategiei FX la Saxo Bank
• Fed a… îngropat așteptările cu un discurs extrem de moderat
• Demonii SUA, alimentați de scăderile piețelor emergente
• Mișcarea FOMC ar putea avea drept cauză îngrijorările legate de China
De ce a făcut asta Rezerva Federală? De ce a adoptat Fed o poziție atât de șocant-moderată, odată cu setul de prognoze, luându-i prin surprindere pe toți cei care se așteptau la un discurs cutezător?
Sunt întrebările care frământă pe toată lumea de pe toate piețele, toți fiind extrem de surprinși – chiar și cei care se complăcuseră într-o atitudine indiferentă.
Cel mai… puțin probabil motiv ar fi că Rezerva Federală are ceva în vizor, o acțiune sau o perspectivă inaccesibile traderilor „de rând”. După încercările dezastruoase de anticipare și blocajele apărute înainte de prima creștere de dobândă, în decembrie trecut, ar trebui să fie mai mult decât evident să ne dăm seama că Fed nu are niciun glob de cristal.
Acum, să vedem care ar fi motivele probabile…
Unul dintre ele ar fi teama Fed de a răspunde prea repede (și inexact) la ultimele rapoarte de date fundamentale care indică o îmbunătățire a condițiilor financiare, teamă generată de faptul că o prognoză greșită ar putea lăsa FOMC într-o adevărată criză de imagine și credibilitate, după reacțiile din decembrie anul trecut.
Există suficiente indicii pentru a justifica această teamă. Dar este și o recunoaștere a teoriei lui Richard Koo privind „capcana relaxării cantitative” – odată ce ai terminat relaxarea cantitativă, nu o mai poți încerca din nou fără a produce pagube în asseturi și fără a declanșa noi căderi.
Al doilea motiv ar fi posibilitatea ca Fed să se concentreze pe alegerile prezidențiale din SUA (care vor avea loc în noiembrie) și temerile că stabilitatea politică e supusă unor riscuri (a se citi victoria ani-establishment, anti-status quo a lui Trump). Aici, punctul de vedere „sănătos” este că, în perspectiva unui noiembrie haotic, mai bine stai și nu faci nimic, decât să riști făcând prea mult…
FOMC, desigur, nu va spune niciodată asta explicit pe gură sau în scris, în celebrele „minute” emise public după reuniuni, dar Fed este absolut terifiată de perspectiva unui Trump președinte, care bineînțeles că se va gândi la înlocuirea lui Yellen, în 2018.
Un alt unghi plauzibil de interpretare este ideea că în spatele ușilor închise la întâlnirea G20 din Shanghai, în februarie a.c., s-a înregistrat o determinare mult mai mare pentru punerea în practică a politicilor financiare decât au lăsat liderii să se vadă în declarația ce a urmat summitului. Acea declarație încuraja statele să nu se angajeze în devalorizări competitive, iar faptul că Banca Japoniei a avut o retorică ambiguă referitoare la dobânzile negative și declarația lui Draghi potrivit căreia BCE este la capătul traseului jalonat de dobânzi negative sunt indicii clare ce susțin acest argument.
(Pe de altă parte, piața a „votat” împotriva dobânzilor negative încă de la început, așa că…)
Și în final, oarecum legat de interpretarea de mai sus, poate că Fed și-a schimbat perspectiva asupra implicațiilor globale pe care le au schimbările sale de politici. Poate că Fed e mai atentă în ceea ce privește relația dintre deciziile băncii și piețele emergente, cum ar fi China – extrem de dependentă de finanțare prin USD, în ultimii ani.
Politicile prea restrictive care afectează aceste economii riscă să hrănească și demonii ce amenință creșterea economică a SUA. Desigur, asta înseamnă și că Fed permite ca lucrurile să se înfierbânte prea mult acasă. Fostul președinte Fed Minneapolis – cunoscut ca moderat – a declarat recent că adevărata grijă legată de China este faptul că SUA și China sunt într-o uniune monetară de facto și că trebuie procedat cu mare precauție înainte de a decide ruperea acestei legături dintre cele mai puternice economii ale lumii.
Cu alte cuvinte, această mișcare Fed poate costa scump relațiile bilaterale sino-americane și am putea avea o nouă criză dacă Fed forțează o devalorizare prea rapidă în China. Păstrarea dolarului slab permite o ajustare mai lină a yuanului, aducând mai multă stabilitate tuturor părților implicate.
În orice caz, previziunile Fed și cele ale pieței sunt acum aliniate, iar următoarea posibilă creștere de dobândă este în luna aprilie. Slăbiciunea dolarului se va extinde și în trimestrul următor pentru că nu au fost lichidate toate pozițiile lungi pe USD (mai puțin USDJPY și AUDUSD, dacă e să credem poziționarea de pe piața de futures din SUA).
Astăzi, avem încă trei reuniuni de bănci centrale în vizor, deși niciuna nu va avea impactul FOMC. Să acordăm atenție evoluțiilor Norges Bank – posibilă reducere de dobândă – și Bank of England – dornică de menținerea stabilității înainte de referendumul din iunie. Orice încercare a băncilor centrale de a-și apăra monedele va genera o volatilitate considerabilă pe piețele FX.
