Asociația De-a Arhitectura continuă integrarea activităților online în programele sale cu provocările #DeaArhitecturaAcasa, primul curs de vară online al proiectului „De-a arhitectura în camera mea” și prima ediție a atelierului nou-nouț „De-a pedagogia – Colecție de metode și jocuri”. „My school can be cool” și-a continuat tot în online activitatea pe perioada carantinei și după, iar în iulie 2020 pregătirile online pentru cursurile „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în orașul meu” sunt în plină desfășurare, ca în fiecare an. În această toamnă asociația va lansa și primul curs pilot de arhitectură și mediu construit desfășurat în întregime online pentru a testa și această posibilitate de adaptare la vremurile în care trăim și să lărgească grupul de beneficiari ai educației de mediu construit dincolo de cadrul formal al școlilor.
Provocările #DeaArhitecturaAcasa
Lansate de asociație în aprilie 2020 ca răspuns la perioada complicată parcursă, în care asociația nu a putut experimenta arhitectura alături de cei mici ca înainte, provocările #DeaArhitecturaAcasa continuă la fiecare trei săptămâni. Acestea sunt dezvoltate pentru copiii care petrec mai mult timp în casă, dar care doresc să exploreze lumea arhitecturii și a mediului construit, să descopere cartierul, orașul sau satul în care locuiesc, chiar și de la fereastră. Concepute ca o serie de ateliere tip challenge, provocările special gândite pe grupe diferite de vârstă (6-9 ani, 9-12 ani, 12-18 ani) sunt gratuite, pot fi realizate fără îndrumarea directă a unui arhitect și utilizează materiale accesibile. Challenge-urile propuse sunt prezentate sub forma unui clip cu indicații clare care, pe un ton jucăuș, îi încurajează pe cei mici să cerceteze mai mult lumea din jur, să fie creativi, să experimenteze și să învețe jucându-se cu materiale și forme. Rezultatele fiecărei provocări se găsesc pe site-ul De-a arhitectura, pe pagina de Facebook și pe Instagram.
De-a arhitectura în camera mea
Aflat la a IV-a ediție, proiectul dedicat copiilor de 10-14 ani s-a desfășurat gratuit în perioada 15 iunie-3 iulie 2020 (cu susținerea Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România și Siniat România) sub forma unui curs de vară online (câte 2 întâlniri săptămânale). În cadrul cursului, cu ajutorul tutorialului de materiale și a unui ghid practic de informații și inspirații realizat special pentru ei, copiii au ilustrat pe machete viziunea lor despre camera ideală, fiind inspirați și îndrumați de arhitecții din echipa De-a arhitectura. Din cei 32 de copii înscriși au finalizat 21 care au lucrat alături de alți copii, la distanță, și au făcut propunerea de amenajare şi filmul de prezentare a ideii lor și și-au expus rezultatul în fața tuturor participanților la curs.
„După o primăvară în care toți am petrecut mult mai mult timp în casele și camerele noastre, am ajuns să le cunoaștem altfel, să observăm lucrurile care ne plac și cele care nu sunt exact pe gustul nostru și cărora le-ar prinde bine o schimbare. Într-o perioadă oricum sensibilă în care copiii de 10-14 ani fac saltul de la copilărie la adolescenţă, un moment încărcat emoțional, de transformări profunde, fizice şi fiziologice, de redefinire de sine în drumul către viața adultă, spațiul interior în care aceștia își petrec mult timp e nevoie să rezoneze și să se alinieze la schimbările interioare ale acestora. Oferind o pânză albă pe care copilul să își poată manifesta forța creatoare, cine este el în această perioadă de schimbări, ce interese are, ce pasiuni, hobby-uri, ce emoții îl mișcă, îl ajutăm în parcursul său transformator și îl susținem cu deschidere, înțelegere și încredere în ideile și forțele sale.”, menționa asociația la lansarea proiectului.
De-a pedagogia – Colecție de metode și jocuri
Cursurile Asociației De-a Arhitectura nu ar fi posibile fără implicarea activă la clasă a profesorilor și a arhitecților care lucrează în tandem și care, cu răbdare, inspiră copiii și le transmit dragostea și atenția pentru mediu construit. Dar, dacă profesorii au beneficiat în formarea lor de cursuri de pedagogie și au avantajul de a fi familizarizați cu copiii, arhitecții, atunci când încep să predea la o clasă De-a arhitectura sau desfășoară ateliere, de multe ori intră pentru prima dată în contact cu cei mici și sunt puși în situația de a preda. A dezvolta aptitudini de cetățenie activă, simț critic, atenție la oraș (și toate acestea într-o manieră ludică și captivantă) este o provocare în sine. De aceea a venit firesc ca asociația să se întrebe ce poate face ca să vină în sprijinul arhitecților voluntari care participă la cursuri sau ateliere cu copii pe care abia i-au întâlnit. Ce instrumente pot fi oferite astfel încât să destindă atmosfera, să se apropie de cei mici, să le capteze atenția, să își adapteze metodele de lucru în funcție de dinamica grupului, să stabilească reguli clare și unanime, să colecteze feedback etc. Așa s-a născut ideea atelierului „De-a pedagogia – Colecție de metode și jocuri” care a avut loc online pe 28 aprilie 2020 și la care au participat 20 de persoane, îndrumători și coordonatori locali De-a arhitectura din toată țara. Gazdele evenimentului au fost arh. Mina Sava, președinte De-a Arhitectura, și arh. Corina Croitoru, manager programe Club și coordonator fundraising, iar formatorii au fost arh. Ioana Rizea, coordonator programe Școli De-a arhitectura și prof. Cristina Pisică, îndrumător în cadrul programului „De-a arhitectura în școala mea”, coordonator mentori didactici și profesor Teach for Romania. Acest proiect a fost posibil prin intermediul grantului oferit de Ordinul Arhitecților din România și al sponsorizărilor oferite de Controltech Solutions, Hansen Ergonomics Studio și Zoiss Home Design.
My school can be cool
Clasa a VII-a a Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara ce ia parte la programul educațional „De-a arhitectura în şcoala mea” în anul şcolar 2019-2020 își continuă activitatea online cu proiectul „My school can be cool” finanțat de Fundația Alber. Proiectul de îmbunătățire a școlii în care studiază elevii a început în toamna anului 2019 sub îndrumarea arh. Dragoș Mircea și a dirigintei și profesoarei de fizică și matematică Veronica Bakoș și cu susținerea coordonatorului local arh. drd. Brîndușa Havași. În ciuda perioadei dificile și a suspendării cursurilor elevii au cerut continuarea activităților, s-au readaptat din mers și au continuat activitățile de la distanță chiar și pe perioada verii.
Formare De-a arhitectura
În perioada 15 iulie – 5 august 2020 se desfăşoară pregătirea la distanţă a profesorilor şi arhitecţilor voluntari pentru cursurile „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în oraşul meu” în anul şcolar 2020-2021, cu îndrumare oferită de Asociaţia De-a Arhitectura. Programul se adresează cadrelor didactice şi arhitecţilor voluntari înscrişi pentru anul şcolar viitor şi este conceput pentru 30, respectiv 40 de ore de studiu, participanţii având libertatea de a parcurge pregătirea în ritmul propriu, de acasă sau de oriunde au o conexiune internet. Programele de formare derulate de specialiştii Asociaţiei De-a Arhitectura au loc cu sprijin financiar din Fondul „Timbrul Arhitecturii” oferit de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) care sprijină activitatea educativă şi pe parcursul anului şcolar, De-a Arhitectura fiind proiect cultural prioritar al OAR.
Curs pilot De-a arhitectura
Asociația De-a Arhitectura va lansa în toamna acestui an primul curs pilot desfășurat în întregime online. Cursul se adresează copiilor de 9-12 ani și va urma programa curriculei opţionale „De-a arhitectura – educaţie pentru arhitectură şi mediu construit, clasele a III-a şi a IV-a” aprobată prin Ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale din 2014, însă adaptată studiului la distanță.
Pentru orice alte detalii puteți contacta asociația la: office@de-a-arhitectura.ro sau vă puteți informa pe site-ul asociației, aici: http://www.de-a-arhitectura.ro/ sau pe pagina de Facebook, aici: https://www.facebook.com/DeAArhitectura/.