Asociaţia De-a Arhitectura invită profesorii din ciclul primar şi gimnazial care au poftă de nou şi care doresc să aducă elevilor în anul şcolar 2020-2021 experienţe atractive, spre o aplicare practică şi creativă a diverselor competenţe din alte discipline şi acumularea unora noi, să se înscrie pentru a primi asistenţă în derularea cursurilor opţionale integrate ce explorează mediul construit.
De asemenea, arhitecţii, urbaniştii, peisagiştii, arhitecţii de interior şi studenţii arhitecţi care doresc să producă o schimbare privind aprecierea valorilor mediul construit şi arhitecturii de către societate şi să facă parte din echipa De-a arhitectura oferind sprijin profesorilor ca voluntari în anul şcolar 2020-2021 sunt invitaţi să se înscrie în programele asociaţiei.
De opt ani De-a Arhitectura ajută copiii să înţeleagă arhitectura şi mediul construit şi implicit procesele complexe care transformă mediul în care trăim. Înţelegând toate acestea, copiii vor deveni cetăţenii responsabili şi activi de mâine. Calitatea arhitecturii şi a mediului construit de mâine depinde de copiii de astăzi, de aceea asociaţia creează şi implementează programe educaţionale pline de miez, în care copiii găsesc resurse pentru învăţare prin joc bine ghidat şi cu multiple sensuri cognitiv-atitudinale.
Profesorii care aleg să îşi înscrie clasa la cursurile De-a arhitectura beneficiează de un întreg sistem de predare care are la bază o abordare transcurriculară, studiul arhitecturii şi al mediului construit constituindu-se într-o materie completă şi complexă care îi ajută pe elevii din ciclul primar şi gimnazial să realizeze conexiuni între materiile studiate, de la limba română (prezentare), la matematică (reducerea la scara omuleţului LEGO, proporţiile, unităţile de măsură), la geografie (lecţiile despre cadrul natural), la istorie (lecţiile despre specificul şi memoria locului).
Ca profesionişti ai mediului construit şi parte a unei reţele internaţionale (Grupul de lucru „UIA – Arhitectura şi Copiii” al Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor) care reuneşte reprezentanţi ai arhitecţilor din întreaga lume implicaţi în proiecte dedicate educaţiei de arhitectură şi mediu construit pentru copii, având ca scop promovarea acestui domeniu şi schimbul de bune practici, Asociaţia De-a Arhitectura împreună cu întreaga sa reţea de voluntari şi parteneri îşi asumă responsabilitatea de a direcţiona eforturile către iniţierea, încurajarea şi facilitarea educaţiei de mediu construit în România.
Impactul acestor programe educaţionale în societate (elevi, părinţi, profesori, public vizitator al expoziţiilor de final de an ale elevilor, etc.) se datorează zecilor de voluntari care se înscriu în vederea sprijinirii profesorilor, cu dedicare şi maximă seriozitate, în derularea cursurilor opţionale De-a arhitectura.
Înscrierile pentru asistenţa Asociaţiei De-a Arhitectura se pot face doar de către profesorul clasei (titular pentru anul şcolar 2020-2021), cu acordul conducerii unităţii de învăţământ şi implicit al părinţilor elevilor. Asistenţa oferită cuprinde: modul de pregătire online, întâlnire pregătitoare – profesori şi arhitecţi împreună, acces la materialele metodologice şi didactice, acces la resursele de sprijin ale asociaţiei pe parcursul anului şcolar. Pregătirea este gratuită, dar obligatorie pentru derularea cursului ales. În plus, acolo unde asociaţia are posibilitatea, va oferi asistenţa unui specialist voluntar (arhitect, student arhitect, urbanist, peisagist, etc.) care sprijină profesorul clasei pe parcursul anului şcolar, la distanţă (în pregătirea periodică a orelor) sau direct la ore (pregătirea şi susţinerea orelor împreună cu profesorul clasei). De-a Arhitectura se străduieşte să ofere această asistenţă suplimentară tuturor claselor înscrise, însă aceasta depinde de înscrierile şi disponibilitatea specialiştilor voluntari din fiecare localitate.
În anul şcolar 2020-2021, Asociaţia De-a Arhitectura oferă asistenţă unui număr de 140 de clase din şcoli de stat, din mediul rural şi urban, astfel:
⌂ pentru elevii din clasa I sau a II-a: DE-A ARHITECTURA MINI, în limita a 60 de clase, dintre care maximum 15 în mediul rural – cu programa şcolară elaborată şi ghid pentru îndrumare;
⌂ pentru elevii din clasa a III-a, a IV-a sau a V-a: DE-A ARHITECTURA ÎN ORAŞUL MEU, în limita a 80 de clase, dintre care maximum 15 în mediul rural – curs opţional integrat ce face parte din oferta la nivel naţional, cu programa şcolară aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4422 din 28 august 2014, ghid pentru îndrumare şi diverse materiale didactice.
În programul de asistenţă gratuită se pot înscrie numai clasele din şcolile de stat, prioritate având clasele care vor derula aceste cursuri ca opţionale incluse în curricula la decizia şcolilor. În limita locurilor disponibile, cursul se poate desfăşura şi extracurricular în măsura în care el este oferit gratuit elevilor.
Şcolile private sau profesorii care doresc predarea cursurilor în sistem afterschool pot contacta asociaţia pentru stabilirea detaliilor unei eventuale colaborări.
Toţi cei interesaţi sunt invitaţi să consulte şi să se înscrie pe pagina web dedicată: http://de-a-arhitectura.ro/inscrieri/ şi să contacteze asociaţia pentru alte detalii la: inscrieri@de-a-arhitectura.ro.