Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De 1 şi 2 iunie, TVR te cheamă la „Joaca de-a copilăria”

porti-deschise-tvr_1-2iunie

Televiziunea Română organizează Zilele Porţilor Deschise la studiourile din Bucureşti

Televiziunea Română îşi deschide porţile pentru a-i primi pe copiii, părinţii şi bunicii dornici să se joace, dar şi să intre în culisele emisiunilor favorite. Joi, 1 iunie şi vineri, 2 iunie, toţi cei curioşi să descopere lumea din spatele micului ecran şi să se prindă în „Joaca de-a copilăria” vor avea parte de un tur ghidat al Televiziunii Române şi de o întâlnire cu vedetele televiziunii publice.

Înscrie-te aici!

porti-deschise-tvr_1-2iunie
Vedetele Televiziunii Române au pregătit programe speciale şi distracţii la tot pasul. Vizitatorii, copii şi adulţi, vor participa la înregistrarea unei ediţii speciale O dată-n viaţă, dar şi la transmisiunea în direct a emisiunilor Femei de 10, bărbaţi de 10 şi Ieri, Azi, Mâine, vor afla ultimele noutăţi în materie de gadgeturi şi efecte speciale, vor face cunoştinţă cu unii dintre cei mai cunoscuţi vloggeri specializaţi în gaming şi IT din România (BoboSpider, EpicShorty etc.), cu oamenii din faţa şi din spatele camerelor de luat vederi, vor putea participa la ateliere amuzante şi educative. Tot atunci, vor afla cum funcţionează camerele filmat şi carele de transmisie, vor vedea decoruri reprezentative pentru emisiunile TVR, vor intra pe teren cu celebrităţi din lumea sportului, vor cânta cu vedete Eurovision şi interpreţi de muzică populară, vor vedea piese de teatru.

Iuliana Tudor, Virgil Ianţu, Emma Zeicescu, Liana Stanciu, Radu Andrei Tudor, Dorina Florea, Corina Dănilă, Cristina Şoloc, Măriuca Mihăilescu, Dan Cadar sunt doar o parte dintre cei care vor aştepta publicul în vizită la TVR, pe 1 şi 2 iunie. Invitaţi speciali ai acestui eveniment vor fi Ilinca Băcilă şi Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision 2017.

Doritorii se pot înscrie, în perioada 15 – 31 mai, pe site-ul www.tvr.ro, alegând ora la care vor să participe, sau pot veni pe 1 şi 2 iunie la sediul TVR din Bucureşti, la intrarea din Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1. Turul TVR este gratuit, durează două ore, iar grupurile se vor forma la fiecare 30 de minute. Programul de vizitare se va desfăşura între orele 10.00 şi 18.00.

Echipa Televiziunii Române îşi aşteaptă vizitatorii dornici să intre în „Joaca de-a copilăria”, pe 1 şi 2 iunie, la Zilele Porţilor Deschise!

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.