Împreună dam viaţă poveştilor
Pe 1 decembrie, sărbătoarea se trăişte, în direct, la Antena 1. Împreună dam viaţă poveştilor şi întindem covorul roşu în faţa învingătorilor. La Neatza cu Răzvan şi Dani, telespectatorii îi vor putea revedea pe toţi cei care au avut curajul să lupte pentru visul lor. Observatorul le prezintă românilor Parada Militară dedicată Zilei Naţionale, dar şi cele mai fierbinţi subiecte ale momentului. După-amiza le aduce telespectatorilor Antena 1 clipe unice la Mireasă pentru fiul meu, iar Acces Direct îmbracă haine de gală pentru o ediţie specială cu totul deosebită. Seara, visele se implinesc pe catwalk, la Next Top Model by Cătălin Botezatu.
Tradiţia continuă şi, de Sărbători, Antena 1 întinde covorul roşu tuturor celor care au avut curajul să lupte pentru visul lor. Oamenii simpli care au crezut în talentul, îndemânarea, ambiţia şi puterea lor de muncă păşesc acum, în lumina reflectoarelor şi în apaluzele celebrităţilor, pe covorul roşu, spre lumea poveştilor cărora Antena 1 le-a dat viaţa în decursul acestui an. Joi, pe 1 decembrie, în cadrul unei ediţii speciale Neatza cu Răzvan şi Dani, telespectatorii vor avea ocazia să îi revadă pe cei cărora X Factor, Next Top Model, Câştigi în 60 de secunde sau Marele Câştigător le-a îndeplinit un vis.
Cristian Parmac, Refresh, Antonia Filip sau Ovidiu Nae, finalişti X Factor, le vor cânta românilor imnul naţional,dis de dimineaţă, în cadrul matinalului de la Antena 1. Alina Nincovici, cea care a reuşit să ia cei mai muţi bani din visteria lui Negru povesteşte cum e ca prin determinare, ambiţie şi îndemânare să câştigi în 60 de secunde, cât într-un an, iar Emma Dumitrescu, câştigătoarea primului sezon Next Top Model by Cătălin Botezatu va împărtăşi cu telespectatorii Antenei 1 experienţele minunate prin care a trecut, de când a devenit celebră în lumea modei.
De la ora 10.45, o ediţie specială Observator le prezintă românilor Parada Militară dedicată Zilei Naţionale, pentru că sărbătoarea să continue la Mireasă pentru fiul meu unde Gelu Voicu, Mariana Ionescu Capitanescu şi Gheorghe Turda petrec alături de concurenţii celui mai iubit reality show matrimonial din România.
Concurentii de la Mireasa pentru fiul meu, împreuna cu îndrăgita prezentatoare a emisiunii, Mirela Boureanu Vaida le-au pregatit celor de-acasa o surpriză deosebita. Pentru prima oară, publicul îi va putea admira pe mirii si miresele acestei ediţii, îmbrăcând straie populare şi interpretând melodii din folclor. La finalul spectacolului, telespectatorii vor putea vota echipa care le-a placut cel mai mult, urmând ca învingătorii să primească un premiu atractiv! In prima parte a emisiunii, telespectatorii vor descoperi cum s-au pregatit concurenţii pentru 1 Decembrie, iar în ediţia de după amiază vor urmări spectacolul propriu zis! În pregatirea acestui spectacol, concurentii au primit ajutorul Mirelei dar si al unor alti artişti, nume cunoscute şi foarte îndrăgite din lumea muzicii populare.
De la ora 17.00, Simona Gherghe îşi aşteaptă telespectatorii să cunoască senzaţionalul adevărat într-o ediţie specială, de gală, Acces Direct, iar de la ora 19.00, românii sunt în direct cu toată ţara, urmărind principalul jurnal de ştiri al zilei prezentat de Andreea Berecleanu.
Seara, visele se împlinesc pe catwalk, într-o super ediţie Next Top Model by Cătălin Botezatu. Pentru ediţia de 1 decembrie, Botezatu le-a pregătit celor cinci frumoase domnişoare rămase în competiţie provocări extraordinare într-o locaţie de vis – extravaganta Tunisia: o prezentare cu tematică spartană la El Jem, una dintre cele mai importante atracţii turistice tunisiene şi totodată locul unde s-au filmat “300 de la Termopile” şi scene din “Gladiatorul”, dar şi o prezentare cu tematică specială inspirată din fantastica lume a piraţilor, pe un vas pitoresc, desprins parcă din vechi timpuri.
De 18 ani, Antena 1 este mereu aproape de telespectatorii săi. Pe 29 noiembrie 1993, Antena 1 emitea pentru întâia oară şi devenea prima televiziune comercială din România. De atunci, dă viaţă poveştilor în fiecare zi şi este în topul preferinţelor telespectatorilor care i-au rămas fideli în tot acest timp.