Din respect pentru România și din dorința de a fi alături de oameni cu ocazia sărbătorii naționale, Kaufland România aduce omagiul său Centenarului și anunță o serie de evenimente organizate în preajma zilei de 1 Decembrie, pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire, prin care dorește să transmită în cel mai direct mod mesajul său pentru românii din toată țara: Împreună scriem următorii 100 de ani.
Expoziția ,,Portret de român – o sută de povești de viață la o sută de ani de România”, Concertul Extraordinar Centenar la Alba Iulia, masa populară de 1 Decembrie și noua grădină urbană din proiectul „Grădinescu” de la Alba Iulia sunt câteva dintre gesturile prin care Kaufland dorește să le aducă românilor bucurie în aceste zile de sărbătoare națională.
Expoziția foto ,,Portret de român – 100 de povești de viață la 100 de ani de România”, în luna decembrie
Pe pacursul lunii decembrie, interiorul Aeroportului Internaţional Henri Coandă București (terminalele Sosiri și Plecări) va fi gazda unei expoziții inedite: Portret de român – o sută de povești de viață la o sută de ani de România – un proiect inițiat de Asociația pentru Responsabilitate Socială Plan B, susținut de Kaufland România.
Românii care vor reveni în țară de Sărbători, cei care pleacă în vacanță peste granițe sau străinii care ne vor vizita țara în luna Centenarului Marii Uniri vor avea ocazia să observe îndeaproape nu mai puțin de 100 de români.
Acesta este portretul României în 100 de imagini surprinse, de-a lungul ultimelor luni, de fotograful Cristian Șuțu, cu imagini ce redau chipurile semenilor noștri din toate zonele istorice ale ţării în an Centenar și promovează poveștile de viață autentice. Expoziția prezintă o Românie unită de oameni diferiți, cu povești diferite și îndeamnă la exprimare liberă, prietenie și comunitate. Inițiativa aduce arta aproape de oameni diferiți, venind în mijlocul lor, în locul în care începe o vacanţă în străinătate ori în ţară sau în spaţiul în care îi așteaptă pe cei dragi din călătorii.
Concert Extraordinar Centenar la Alba Iulia – vineri, 30 noiembrie
Pentru celebrarea Zilei Naționale a Românei, Kaufland România susține Concertul Extraordinar Centenar, o inițiativă a Asociației Film și Cultură Urbană. Spectacolul de muzică clasică are loc pe 30 noiembrie, la ora 19:00 și va fi susținut de Orchestra Metropolitană București, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
550 spectatori în sala de concert și până la 25.000 de spectatori prin transmisiunea live pe contul de socializare al evenimentului și site-ul dedicat: www.ziuaromaniei.ro vor putea urmări Concertul Extraordinar Centenar de la Alba Iulia. O producție cu un nivel artistic și cultural ridicat, o ipostază inedită în peisajul evenimentelor artistice pe plan regional și național, cu un repertoriu care conturează zona de creație muzicală românească cultă. Programul acestui concert pleacă de la Rapsodiile enesciene, trece prin cunoscuta suită de valsuri Valurile Dunării și emblematica Baladă a lui Ciprian Porumbescu, trecând prin stilizările folclorice specifice lui Tiberiu Brediceanu și Ghelase Dendrino, pentru ca în final să ajungă în contemporaneitate prin orchestrațiile epice pe care Cristian Lolea le realizează pentru piesele Lie Ciocârlie și Până când nu te iubeam.
Un spectacol ce subliniază unitatea stilistică și muzicală a românilor din toate provinciile istorice, de acum, de ieri și dintotdeauna.
Masa populară de 1 Decembrie, la Alba Iulia
Chiar de Ziua Unirii, cei care vor vizita Cetatea Alba Carolina vor fi întâmpinați cu o Masă populară copioasă. Kaufland România va oferi 30.000 de porții de măncare: fasole cu ciolan, varză cu cârnați și mămăligă cu brânză, iar momentul mesei populare va fi transformat în realitate împreună cu unii dintre cei mai renumiți chefi ai României, membri ai World Association of Chefs Societies – participanți în proiectul Culinary Division Masters of Flames.
O nouă grădină urbană din proiectul „Grădinescu” la Alba Iulia
Kaufland România și Asociația Institutul de Cercetare în Permacultură din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, au adus, în luna noiembrie, proiectul „Grădinescu” la Alba Iulia. Prima grădină comunitară din oraș Marii Uniri este cea de a zecea din rețeaua „Grădinescu”, prin care Kaufland împreună cu partenerii de la Asociația Institutul de Cercetare în Permacultură din România promovează grija față de natură, spiritul comunitar și susțin dezvoltarea agriculturii urbane prin propriul exemplu, transformând acoperișurile, exteriorul parcărilor și al magazinelor în spații verzi cultivate cu legume, fructe, arbuști, plante aromatice și flori, care pot fi folosite de comunitate.
Noua grădină urbană se află în spatele Palatului Apor, deasupra Caponierei din Cetatea Alba Carolina. Aceasta are o suprafață de aproximativ 2000 mp și cuprinde 4 zone: una de relaxare, cu hamace și măsuțe, unde se află și magazia și biroul, zona 2 cu cinematograf în aer liber și livadă, zona 3 cu pajiște înflorită și habitat pentru insecte și cea de a patra, cu grădină de legume și plante aromatice, cu paturi înălțate, din nuiele.
Parteneriatul are o durată de un an și o valoare totală de 31 000 de euro. Din această sumă, 25 000 de euro reprezintă finanțarea susținută de Kaufland România. Contribuția financiară a Primăriei Municipiului Alba Iulia pentru Grădina din Cetate este de 6 000 de euro și vine în completarea proiectului METAMORPHOSIS implementat de municipalitate, începând cu anul 2017, finanțat în cadrul programului european HORIZON 2020.
„Poate că vi se par vorbe mari, dar pentru noi, cei de la Kaufland România, este un angajament pe temen lung, pe care îl luăm în serios: Împreună scriem următorii 100 de ani. Prin tot ceea ce facem azi punem temelia unui nou secol al României. De fiecare dintre noi depinde cum va arăta țara pe care o vom lăsa moștenire generațiilor viitoare. De aceea, vrem să ne aducem contribuția la o Românie cât mai bună ”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.
La mulți ani, România!