DDB România, parte a grupului de comunicare The Group, „dirijează” cu bucurie primul colind interactiv, într-o campanie umanitară pentru SOS Satele Copiilor. În dorința de a atrage atenția publicului asupra situației copiilor defavorizați care au nevoie de sprijin atât financiar cât și emoțional, DDB România a dezvoltat pro bono un microsite și o aplicație de Facebook cu cel mai popular colind romanesc.
Astfel, celebrul "Domn, Domn, să-nălțăm” interpretat de copiii din programul SOS Satele Copiilor animă utilizatorii online să redescopere bucuria jocului și a colindelor. Oricine accesează microsite-ul sau aplicația de Facebook poate dirija colindul după bunul plac, iar printr-un simplu click poate trimite mai departe colindul astfel încât cât mai multă lume sa facă o mică donație.
Contribuțiile încep de la 5 lei, însă chiar și un gest mic contează! E o perioadă în care ne amintim să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie de ea. Vom face Sărbătorile mai frumoase unor copii cu care viața nu a fost prea blândă!
“Misiunea SOS Satele Copiilor este aceea de a interveni oriunde există un copil și o nevoie, oferind tot sprijinul nostru.”, explică Carmen Brumă (Manager Departament Relatii Publice si Atragere Fonduri, SOS Satele Copiilor) “Am fost extrem de încântați când am primit propunerea din partea echipei DDB România și ne-am dat seama că acest colind neconvențional ar putea readuce în atenția publicului faptul că și acesti copii au dreptul la o viață decentă. Țin să precizez că orice ajutor este binevenit pentru a ne continua proiectele in 2014 prin care sa îi susținem. Nu e ușor, dar fiecare zi e o binecuvântare pentru că știm că aducem zâmbetul pe chipurile acestor copii minunați. Ascultați colindul virtual pentru a-i cunoaște și vă veți convinge că acești copii merită o șansă, o alinare, un viitor mai bun!” a continuat aceasta.
SOS Satele Copiilor este singurul ONG care oferă o familie socială copiilor aflați în dificultate (au o casă și o mamă socială) și îi ajută să își clădească viitorul având aceleași șanse și drepturi ca orice copil normal, de la educație și până la servicii medicale. În plus, dezvoltă un program de consolidare a comunității, printr-un proiect ce are ca obiectiv prevenirea abandonului și susținerea familiilor aflate în dificultate.
“Lucrând la această campanie ne-am reamintit că, dincolo de poveștile de viață impresionante, acești copii ca toti ceilalti copii: veseli, isteți și talentați. Sperăm că reușim să sensibilizăm prin acest demers cât mai mulți români și să îi facem să doneze pentru ca programele SOS Satele Copiilor să aiba continuitate. Până la urmă, este perioada în care cu toții ne lăudăm că suntem mai buni și mai darnici. Să nu uităm că faptele noastre sunt cel mai frumos cadou pe care putem să îl facem celor mai puțin norocoși decât noi!”, a declarat Roxana Memetea (Managing Partner, DDB România).
{mosloadposition user9}