Prima etapă a sezonului a adus mult spectacol şi momente dramatice. MINI Electric Racing a fost protagonistul multor lupte spectaculoase. Piloţi au fost jurnalistul Dragoş Craiovan şi, la prima participare într-o competiţie de motorsport, Dr. Josef Reiter, directorul general BMW Group România. #MIMI a terminat pe locul al doilea în grupă şi a obţinut timpii 12 şi 13 dintr-un total de 105 de rezultate, cu o performanţă remarcabilă pentru ambii participanţi.
Prima etapă a Campionatului Naţional de Super Slalom a adus un număr record de participanţi, cu 105 starturi în ziua de competiţie. Interesul tot mai mare din partea participanţilor de automobile electrice la acest eveniment a fost recunoscut prin integrarea etapei în campionatul european EcoGP ca etapă demonstrativă şi va deschide calea unor sesiuni de super slalom pentru automobile electrice pe viitor.
Competiţia, care pune în valoare automobile agile, este una deosebit de animată şi diversă şi aliniază la start atât juniori, cu vârste începând de la 8 ani, cât şi veterani ai motorsportului, aşa cum este campionul anilor ’80, Mihai Alexandrescu. În acelaşi timp, competiţiile de Super Slalom şi Îndemânare sunt accesibile oricărui concurent, indiferent de automobilul cu care se aliniază – competiţia nu necesită pregătiri speciale pentru maşină.
În ultimul an, Super Slalom s-a deschis automobilelor electrice, atrăgând tot mai mulţi participanţi. Prima etapă din acest sezon, de la Bucureşti, a dus la formarea a două clase de putere, de până în 250 CP şi peste 250 CP, aducând la start 16 concurenţi, câte 8 la fiecare clasă.
În competiţie directă cu MINI Electric Racing au intrat un Peugeot 2008 şi două modele modificate de EVShop, o Dacia Logan şi un Porsche 944 cu motor Tesla de peste 200 CP. Competiţia s-a disputat în două manşe, cu o luptă strânsă pentru podium şi răsturnări constante de situaţie.
În cele din urmă, victoria i-a apariţinut lui Mihai Beldie, un pilot cu experienţă bogată în cursele de Viteză în Coastă, cu Porsche 944. Dragoş Craivoan a adus MINI pe poziţia a doua, la numai 41 de sutimi, în timp ce Josef Reiter s-a clasat pe locul al patrulea, la numai 15 sutimi de podium. În acelaşi timp, Dragoş a reuşit să surclaseze toate modelele Tesla înscrise în concurs, cu o singură excepţie, ceea ce l-ar plasa pe poziţia a treia într-un clasament al automobilelor electrice. Dragoş a înregistrat de altfel şi timpii 12 şi 13 dintr-un total de 105 de participări consemnate, ceea ce îl plasează pe locul al nouălea dintr-un total de 75 de piloţi.
“Pentru echipa MINI Electric Racing, prima etapă din CNSS a fost una de în care ne-am aflat mereu sub tensiune, atât echipa de piloţi, cea de suport, cât şi MIMI, vedeta noastră electrică, care a livrat tot ce ne aşteptam de la el, fără nici o ezitare. Cum titlul în clasă s-a jucat la zecimi de secundă în fiecare manşă, lupta pentru victorie a fost una împinsă mereu la limită, cu multă adrenalină. Ca pilot, am descoperit din nou avantajele propulsiei electrice, care vine la pachet nu doar cu un cuplu uriaş livrat imediat, dar şi cu o repartiţie perfectă a maselor pe punţi. De aceea, am putut învinge cu MINI Electric maşini special pregătite pentru această competiţie, modele extrem de rapide şi puternice şi am reuşit chiar o clasare în Top 10 la Clasa Open, din peste 100 de participanţi”, explică Dragoş, aflat deja la a doua competiţie cu MIMI, după ce podiumul la ultima etapă de anul trecut i-a adus în final locul al treilea în clasa electrice în sezonul 2020.
Şi Dr. Josef Reiter, la prima participare într-o competiţie de motorsport şi primul contact cu MINI Electric Racing, a reuşit să surclaseze nu mai puţin de cinci modele Tesla în concurs, cu o poziţionare în clasamentul general în prima jumătate. “La BMW Group nu doar lucrăm pentru o companie de automobile, iubim maşinile. Proiectul nostru nu este doar o demonstraţie că MINI Electric este o platformă dinamică senzaţională, dar vorbeşte şi despre noi, cei de la BMW Group România, şi pasiunea noastră în ceea ce facem. Oferim performanţă pentru că iubim performanţa.”
MIMI a beneficiat şi la această cursă de acelaşi set de pneuri Michelin Pilot Sport 4, dat fiind limitările în ceea ce priveşte posibilităţile de încălzire a pneurilor, vremea foarte schimbătoare şi ploaia din zilele de test. Încă o dată, Pilot Sport şi-a arătat versatilitatea şi capacitatea de a livra performanţă susţinută în orice condiţii.
Povestea celei mai rapide galerii de artă din lume continuă – MIMI a prezentat încă o dată lucrarea “A New Now”, în care omul îşi acceptă rolul de observator al naturii şi se subordonează regulilor acesteia, realizată de Mircea Popescu. La fiecare eveniment este prezentată o lucrare de artă creată de ilustratori români pentru George, primul banking inteligent, într-un proiect coordonat de One Night Gallery.
Competiţia a fost una foarte solicitantă, dar MIMI a mers exemplar, cu livrarea continuă a puterii. Într-un circuit acoperit sub un minunt (între 54 şi 58 de secunde), consumul mediu a fost de 3% din baterie.
În acest weekend, MINI revine iarăşi în Campionatul Naţional de Viteză în coastă, la Râşnov, cu Dominic Marcu care se întoarce în scaunul de pilot.
MINI Cooper SE
Noul MINI Cooper SE, produs la uzina mărcii din Oxford (Marea Britanie), a debutat pe piaţă în luna martie 2020. Modelul este susţinut de o baterie cu o capacitate netă de 28,9 kWh şi asigură o autonomie de 235-270 km măsurată conform standardelor WLTP corelată la valori NEDC. Motorul electric oferă 135 kW/184 CP şi 270 Nm, asigurând o acceleraţie 0-100 km/h în numai 7,3 secunde.
Cu o masă la gol de 1.365 de kilograme, modelul cu propulsie pur electrică este mai greu cu doar 145 de kilograme faţă de MINI Cooper S (3 uşi) cu transmisie Steptronic. Bateria este integrată în podeaua noului model, astfel încât spaţiul interior şi pentru bagaje nu este afectat.
Cu un centru de greutate care este mai coborât cu cel puţin 30 de milimetri faţă de MINI Cooper S, distribuţia optimă a maselor ajută noul MINI Cooper SE să obţină un nivel de dinamică în viraje care este unic în segmentul automobilelor mici. Performanţele dinamice sunt susţinute şi de noul sistem ABR pentru controlul patinării roţilor faţă, care debutează astfel la marca MINI. Acest sistem de control al patinării, conceput special pentru livrarea spontană a puterii oferită de motoarele electrice, duce la calităţi superioare de condus în orice condiţii de drum. Pentru răspuns de până la trei ori mai rapid faţă de unul convenţional, o unitate de control specială, amplasată în zona punţii faţă, este dedicată funcţiilor ABR. Acest lucru optimizează perceptibil tracţiunea la demaraj şi stabilitatea la condus atât în modul de generare a energiei la frânare, cât şi la accelerare la ieşirea din virajele strânse.
Vitesco Technologies MINI Electric Racing “MIMI” #37
Modelul de bază: MINI Cooper SE
Motor electric sincron
Putere maximă: 135 kW/184 CP
Cuplu maxim: 270 Nm de la 0 rpm
Putere maximă la recuperare: 50 kW
Baterie: Capacitate brută 32,6 kWh/ capacitate netă 28,9 kWh, 12 module în T integrate în podea, producător celule CATL.
Modificări (în acest moment):
eliminare scaune, capitonaje, airbaguri;
roll-cage produs de service omologat FRAS;
scaune sport Sparco FIA 2019;
centuri de siguranţă în 6 puncte cu FIA SPARCO (HANS), OMP Suport lateral scaun 380 mm;
jante 17″ Team Dynamics Pro Race (folosite în MINI Challenge);
pneuri Michelin;
alte elemente de siguranţă: stingător de incendiu manual 2 kg RRS FIA;
stingător de incendiu AUTOMAT FIA;
suspensii KW Suspension dedicate MINI Cooper SE, V3, cu reglaj individual compresie şi detentă;
distanţiere de roată pentru mărire ecartament.
Povestea numărului 37
În prezentările din 2020, MINI Electric Racing s-a aliniat la start cu numărul 37. Este o referinţă la trecutul sportiv al mărcii, afirmat de la începutul anilor ’60 în raliuri, sub pregătirea legendarului John Cooper. Acesta se orienta către Mini ca platformă sportivă, după ce în 1959 şi 1960 crea şasiul câştigător în Formula 1 şi punea bazele monopostului modern, cu motor amplasat spate. Modificările pe care le pregătea pentru modelele Mini aveau să fie cunoscute ca modelele Mini Cooper şi ulterior Mini Cooper S. Prima victorie importantă avea să fie obţinută în 1962 de Pat Moss, sora legendarului Stirling Moss, în Raliul Lalelelor (Olanda). Cele mai importante victorii Mini aveau să vină la Monte Carlo, în 1964, 1965 şi 1967. Prima dintre acestea avea să fie asigurată de pilotul Patrick “Paddy” Hopkirk şi navigatorul Henry Liddon. Numărul cu care concurau: 37.
Performanţa a definit imaginea sportivă MINI pentru totdeauna. În ultimii ani, MINI s-a remarcat pe circuit, aşa cum sunt campionatele monomarcă MINI Challenge şi, cel mai important, în Raliul Dakar, unde marca a obţinut patru victorii consecutive (2012-2015) şi a revenit cu alte două în 2020 şi 2021.
Pilotul oficial – Dominic Marcu
Pilotul principal al proiectului este Dominic Marcu, cu o experienţă de patru ani în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. În sezoanele 2015 şi 2019 a obţinând mai multe victorii şi clasări pe podium în clasele A1 şi N1. Dominic are o lungă serie de colaborări cu BMW Group România din postura de trainer de pilotaj. Iarna îl găseşte pe pârtiile din Valea Prahovei, unde a fost sportiv de performanţă în Campionatul National de Ski Alpin şi acum a înfiinţat şi conduce Şcoala de Ski şi Snowboard Snowline. “Din punct de vedere al pilotajului, am fost plăcut surprins, m-am obişnuit destul de repede cu maşina şi cu noul stil de pilotaj, destul de diferit faţă de tot ce am condus până acum. Sunt convins ca vom reinventa motorsportul şi ca în viitor vom vedea cât mai multe maşini electrice prezente la start”, declară Dominic Marcu.
Foto: Dragoş Savu