David LaChapelle este fotograful noului Calendar Lavazza 2020. Anunțul a fost făcut cu ocazia deschiderii expoziției sale „Atti Divini”, organizată la Reggia di Venaria din Torino în parteneriat cu Lavazza.
Această colaborare reprezintă o nouă dovadă a interesului Lavazza pentru artă și pentru fotografie în special, dar și a preocupării companiei pentru sustenabilitate și pentru protejarea planetei, teme care se vor afla în centrul proiectului artistic, realizat sub coordonarea creativă a agenției Armando Testa.
Printre lucrările necunoscute încă incluse în expoziția „Atti Divini” a fost, de altfel, și o fotografie din Calendarul Lavazza 2020, ‘Realize – How I Wonder What You Are’, o imagine prezentată în avanpremieră care face apel la conștientizarea importanței planetei noastre.
Colaborarea dintre Lavazza și LaChapelle datează încă din 2002, de la Calendarul ‘Espresso & Fun’ și a fost reînnoită 10 ani mai târziu, atunci când fotograful american s-a numărat printre protagoniștii ‘The Lavazzers’, a 20-a ediție a Calendarului, ce a adus laolaltă 12 maeștri ai fotografiei.
Francesca Lavazza a declarat: „LaChapelle a reușit să exprime valori în care noi credem cu tărie și a fost o onoare să lucrăm cu el. Îi împărtășim interesul pentru teme cu mare impact social și am încercat, împreună, să spunem povestea importanței reconectării cu natura.”
Fotografiile pentru Calendar au fost realizate în Hawaii și vor fi prezentate oficial în toamnă.