David Grossman este laureatul cele mai prestigioase distincții literare oferite de statul israelian, Israel Prize for Literature, 2018.
Născut în 1954, David Grossman este unul dintre cei mai importanţi autori israelieni, cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea Palestinei ca stat.
A studiat filosofie şi teatru la Universitatea Ebraică din Ierusalim, iar după ce şi-a încheiat stagiul militar obligatoriu, a lucrat la postul de radio Vocea Israelului. A publicat mai multe cărţi de ficţiune şi cîteva de reportaje şi interviuri.
Dintre romanele sale menţionăm Copii în zigzag (1994), Cineva cu care să fugi de acasă (2000, în pregătire la Editura Polirom), Pînă la capătul pămîntului (2008) şi Căderea din timp (2014), ultimele două fiind deja apărute la Polirom.
David Grossman este primul scriitor israelian laureat al prestigiosului Man Booker Prize, ediția 2017, pentru romanul Un cal intră într-un bar (Polirom, 2015).
Printre numeroasele distincţii primite de autorul israelian, se mai numără Premiul Bernstein pentru roman (1985, 1993), Premiul Sapir (2001), Premiul Bialik pentru literatură (2004), Premiul JQ-Wingate (2004, 2011), Premiul Médicis étranger (2011).
David Grossman este doctor honoris causa al Universităţii Catolice Leuven din Belgia şi cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, titlu acordat de Ministerul Culturii din Franţa. Cărțile sale sînt traduse în 42 de limbi.
Un cal intră într-un bar, cîştigătorul prestigiosului Man Booker International Prize, ediţia 2017, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu
Cel mai trist om din lume e clovnul, se ştie. Şi cînd clovnul se apucă să rîdă de el însuşi şi de viaţa lui cea tristă, lumea din jur e nelămurită: ar trebui să rîdă împreună cu el? Să ceară banii înapoi pe bilet? Să-l huiduie gros? Cu Dovală Gi, comediantul care face stand-up în romanul lui David Grossman, nu rîde mai nimeni – poveştile lui, amintiri înspăimîntate ale celei mai lungi călătorii pe care a făcut-o copilul care a fost, îngheaţă zîmbetul pe buze şi ţintuiesc spectatorul pe scaunul incomod al barului unde a venit ca fraierul, aşteptîndu-se la nişte bancuri. Un cal intră într-un bar nu e nici pe departe o carte care se citeşte dintr-o singură suflare, cum spune Dovală bancurile cu melcul, ţestoasa şi papagalul. Dimpotrivă: din cînd în cînd, tristeţea peste care s-a lipit strîmb masca hohotului de rîs e copleşitoare, dătătoare de ghem în stomac şi pauză de lectură.
Romanul Pînă la capătul pămîntului – traducere din limba ebraică şi note de Ioana Petridean – a fost distins în 2009 cu premiul Albatross, acordat de Fundaţia Günter Grass din Germania, şi în 2011 cu premiile Médicis Étranger şi JQ Wingate.
Plasat în contextul contemporan al confruntărilor dintre israelieni şi palestinieni, Pînă la capătul pămîntului este o cutremurătoare poveste despre iubire şi prietenie, în care istoria intervine mereu cu brutalitate în destinul indivizilor. Personajul central al cărţii, Ora, o femeie proaspăt despărţită de soţ, pleacă într‑o excursie prelungită prin Israel însoţită de iubitul ei din tinereţe, Avram. Pentru Ora excursia este însă mai degrabă o fugă din realitate: fiul ei, Ofer, a plecat într‑o misiune de luptă, iar femeia este convinsă că atît timp cît ea nu află nici o ştire din lumea reală, băiatul ei este în siguranţă. Pe parcursul excursiei, cei doi vechi iubiţi rememorează şi reconstruiesc ciudatul triunghi conjugal ce le‑a marcat destinul, precum şi momentele de răscruce ale vieţii lor într‑o lume unde războiul pare a fi o realitate permanentă.
Căderea din timp – traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu – este un amplu şi tulburător poem „pe mai multe voci”.
Se spune că timpul vindecă rănile, dar unele răni nu se vindecă niciodată. Unul dintre eroii cărţii pleacă în căutarea a ceea ce a pierdut, sperînd să regăsească acel ceva acolo, undeva, în afara timpului. Lunga pribegie „dincolo” este, pentru autorul cărţii, prilejul unei răscolitoare meditaţii asupra vieţii şi o răvăşitoare mărturie de iubire părintească. Cartea este un recviem străbătut de credinţa în forţele nesecate ale vieţii şi ale căldurii omeneşti adevărate.
