- Tot mai mulți utilizatori români care trăiesc și lucrează în străinătate trimit bani familiilor din țară prin Revolut (+70% în 2021 vs. 2020)
- Categoria de vârstă 25-34 de ani a trimis cei mai mulți bani (41% din valoarea totală a remitențelor în 2021)
- Cele mai mari sume trimise în țară provin de la utilizatorii români din Marea Britanie, Germania și Olanda. Spania și Italia figurează și ele în top 10 țări
Sumele trimise de utilizatorii Revolut către România, în 2021, prin remiteri personale, s-au ridicat la 316 milioane EUR, reprezentând o creștere cu 79% față de anul 2020, potrivit datelor analizate de super-aplicația Revolut, care are 18 milioane de clienți la nivel global, din care peste 1,5 milioane în România. Totodată, numărul remitențelor efectuate de către utilizatorii Revolut a crescut cu 84% în 2021 comparativ cu 2020, iar numărul de clienți care au recurs la aplicația Revolut pentru a face astfel de transferuri către apropiați a progresat cu 70%.
În condițiile în care majoritatea statelor au adoptat, în 2020 și 2021, măsuri de limitare a mobilității transfrontaliere, numărul românilor care au lucrat în străinătate s-a redus, dar aceasta nu a afectat volumul total al sumelor trimise în țară. Un utilizator Revolut a efectuat remiteri personale de 3.258 EUR (sumă anuală medie/ utilizator) către familie și apropiații din țară, mai mult cu 5% față de 2020. Numărul țărilor din care au fost înregistrate aceste remiteri individuale s-a ridicat la 49.
Gabriela Simion, Revolut Romania Branch Head, a declarat: ”În ultimii 2 ani, tranzacțiile individuale au avut o dinamică remarcabilă, confirmând că super-aplicația financiară Revolut este soluția cea mai potrivită, mai sigură și mai ușor de utilizat pentru a trimite rapid și constant bani către prieteni, apropiați, familie, oriunde și oricând. Le suntem recunoscători clienților pentru încrederea pe care o au în aplicația noastră, prin intermediul căreia au infuzat aproape o jumătate de miliard de euro în economia locală, în ultimele 24 de luni”.
Profilul utilizatorului Revolut care a trimis bani în țară, în 2021
Utilizatorul Revolut care a trimis bani în țară are următorul profil: 25-34 de ani (41% dintre utilizatori, după valoarea totală remisă de această categorie de vârstă), trăiește și muncește în Marea Britanie (70% dintre utilizatori) și a expediat către familie sau apropiați, în medie, 495 EUR/ tranzacție, în 2021.
Cei mai mulți bani trimiși prin Revolut au provenit de la utilizatorii din Marea Britanie (66%), Germania (6%), Olanda (5%), Irlanda (4%) și Franța (3%). În top 10 se mai află țări precum Belgia, Elveția, Danemarca, dar și Italia și Spania, unde trăiesc comunități românești importante, cu peste 1 milion de membri. În ceea ce privește repartiția pe segmente de vârstă, în funcție de sumele totale transmise în România, pe primul loc se află categoria 25-34 de ani (41%), urmată de 35-44 de ani (34%), 45-54 de ani (13%) și 18-24 de ani (9%).
În România, Revolut operează prin Revolut Payments UAB și Revolut Bank UAB, entități înregistrate în Republica Lituania.
Potrivit datelor comunicate de Eurostat, în 2019 România a beneficiat de o infuzie de bani din străinătate, prin remitențe, în valoare de 7,3 miliarde EUR (din care aproape 5,6 miliarde EUR din UE). În 2020, suma totală a remitențelor s-a redus la aproape 6,7 miliarde EUR, din care aproape 5 miliarde din UE (sursa: Eurostat). România este unul dintre statele membre UE pentru care contribuția remitențelor la PIB este importantă, reprezentând circa 3,1% din produsul intern brut la nivelul anului 2020.