Marti, 10 august, la ora 19, grupul islandez Sporid, cunoscut în mai multe tari europene pentru maiestria de care membrii sai dau dovada când interpreteaza dansuri populare din tara lor, vechi si noi, va da un spectacol la muzeele Minovici. În replica, grupul de dansatori Alunelul va face o demonstratie de arta populara romaneasca.
“Consulatul Islandei in Romania si Asociatia Prietenii Muzeelor Minovici au construit acest pod cultural peste Europa pentru a aduce mai aproape valorile celor doua tari prin limbajul fara granite al dansului”, a declarat doamna Georgiana Pogonaru, Consul onorific al Islandei in Romania. “Invitam publicul iubitor de frumos sa vina sa se bucure de bogatia muzicii, a dansurilor si, nu în ultimul rând, a costumelor populare care vor prilejui o placuta seara de vacanta în livada de lânga Fântâna Miorita. Intrarea este libera”.
Cea de a doua mare insula a Europei, Islanda se afla in Oceanul Atlantic, in apropiere de polul Nord, iar muzica celor 320.000 de locuitori ai sai, poate si datorita lungilor nopti polare, este mai degraba melancolica. Tot asa sunt si primele dansuri care, adesea, contin un pas stravechi, lent, denumit Vikivaki, cunoscut inca din secolul al 12-lea. Dansurile importate ulterior, in secolele 19 si 20, sunt mai vesele, iar melodiile lor pot fi recunoscute si in alte tari, in special din Europa.
Dansatorii grupului Sporid (Pasul) si cei doi acordeonisti care ii acompaniaza se prezinta in costume islandeze traditionale. Cele femeiesti au fost create in secolele 19 si 20, conform traditiilor din vechime, din materiale tesute manual, si cu decoratiuni din argint facute tot de mana. Multe dintre aceste costume si bijuterii s-au pastrat din generatie in generatie in familiile dansatorilor. Costumele barbatesti au fost create mai recent, cu ocazia celei de a 50-a aniversari a Republicii Islanda.