Primul spectacol al trupei LORD OF THE DANCE susținut în țara noastră a avut loc în anul 2008, în timpul în care celebrul dansator Michael Flatley impresiona audiența prin momente de dans greu de reprodus. Din 2010 și până în prezent, dansatorii irlandezi au reușit să își câștige acel loc special în inimile admiratorilor din București și din marile orașe ale României, fiind așteptați cu entuziasm de fiecare dată.
Anul acesta, lorzii dansului irlandez conduși de faimosul coregraf și dansator Michael Flatley, vor celebra împlinirea a 10 ani de spectacole pe scenele din țara noastră printr-o nouă serie de spectacole programate la finalul lunii iunie, la București, Craiova și Oradea.
Cu o coregrafie complexă inovatoare, completată cu noi elemente de dans, cei 40 de dansatori energici ai trupei LORD OF THE DANCE vor urca pentru prima dată pe scena din aer liber a Arenelor Romane din capitală, sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 20:30.
Timp de două ore, toți cei prezenți se vor putea bucura de o nouă demonstrație de profesionalism și talent în cadrul celui mai aplaudat spectacol de dans irlandez al tuturor timpurilor – „LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES”. Povestea spectacolului aduce în prim plan lupta dintre forțele Binelui și Răului prin intermediul dansului și al tehnologiei de ultimă generație.
„LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES” este un spectacol eclectic, cu muzică live interpretată de orchestra companiei, compusă de Gerard Fahy, ce cuprinde noi elemente de coregrafie cu grad ridicat de dificultate, un ecran gigantic care va acoperi integral lățimea scenei, proiecții holografice 3D, efecte speciale de lumini și lasere, roboți dansatori și acrobați premiați la competițiile mondiale.
Sincronizarea trupei LORD OF THE DANCE este perfectă; prezența și mişcarea scenică, sunetele sacadate produse de pantofii de dans asemeni celor de step, costumele numeroase în culori vii, transmit, dincolo de scenă, o energie pozitivă vibrantă, o stare de exaltare unică pe care spectactorii de toate vârstele din România vor avea prilejul să o experimenteze pe 22 iunie, la Arenele Romane di București.
Același spectacol impresionant va ajunge dumincă, 23 iunie, la Craiova, iar marți, 25 iunie, la Oradea.
Producția a fost realizată de coregraful și dansatorul Michael Flatley în urmă cu mai bine de 20 de ani. În anul 2014, acesta a revenit asupra conținutului, fiind transformat într-un show mult mai atractiv pentru public, față de varianta originală. În septembrie 2014, noua versiune a show-ului “Lord of the Dance – Dangerous Games”, s-a jucat cu succes pe scena sălii Palladium din Londra, continuând cu reprezentații sold-out pe toate marile scene ale lumii din SUA, Canada, Irlanda, Germania, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Mexic și, bineînțeles, România.
Biletele rămase disponibile pentru spectacolul programat pe 22 iunie, la București mai pot fi achiziționate la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, atât în format electronic pe Iabilet.ro cât și în formă fizică de la: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00 – 22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și terminalele self-service SelfPay din toată țara.