Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Danone Romania – un deceniu de succes

Danone România, lider pe piaţa lactatelor proaspete din România, cu o cotă de piaţă de peste 50% în valoare, sărbătoreşte 10 ani de activitate în ţara noastră. În 1997, compania a importat şi distribuit, pentru prima oară, produsele sale pe piaţa românească. În 1998, Danone a investit într-o fabrică de prelucrare a laptelui din Bucureşti, urmând ca un an mai târziu să lanseze pe piaţă primele produse fabricate în România.

În anul 2006, cifra de afaceri a Danone a înregistrat o creştere de 20% faţă de anul precedent.

„Inima companiei sunt mărcile noastre. Suntem mândri că unul din două iaurturi cumpărate în România este iaurtul Danone. Am investit continuu în produse de calitate şi inovative pentru a contribui la creşterea pieţei produselor lactate din România. Le mulţumim consumatorilor noştri pentru încrederea lor şi ne bucurăm că preocupările noastre pentru calitatea produselor şi inovaţie dau roade”, declară Jacques Ponty, Directorul General Danone România.

An după an, capacităţile de colectare, producţie şi distribuţie au fost diversificate, modernizate şi extinse, într-un ritm din care a rezultat o creştere medie anuală de producţie de circa 20% şi au garantat menţinerea celui mai ridicat nivel de calitate şi siguranţă alimentară a produselor sale.

Numărul de angajaţi ai Danone România a crescut constant de la 21 de persoane în 1997 la 670 în prezent.

„Implicarea noastră în România este o poveste de succes, de aceea vom continua să ne dezvoltăm şi să investim şi în următorii ani. Ne mândrim cu angajaţi calificaţi, remarcabili, fără a căror dedicaţie şi angajament nu ar fi fost posibile realizările noastre actuale”, a adăugat Jacques Ponty.

În toţi aceşti ani Danone a acţionat responsabil în ceea ce priveşte mediul înconjurător şi securitatea alimentelor – fabrica Danone deţine certificarea ISO 9001:2000 – standard pentru managementul calităţii, HACCP – standard pentru managementul siguranţei alimentului şi ISO 14001:1996 – standard pentru managementul de mediu. Danone a obţinut 3 ani consecutiv calificativul excelent la Auditul Anual de Igienă şi Siguranţa Alimentului. Acest audit este realizat de o companie specializată, parteneră a Grupului Danone, care auditează şi alte companii multinaţionale de renume din România.

Danone România deţine, din anul 2004, licenţa de export pentru ţările din Uniunea Europeană, compania fiind recertificată anul acesta, în urma noilor reglementări de calitate şi siguranţă impuse de Uniunea Europeană. Astfel Danone România rămâne centrul de export pentru ţările din zonă (ţările Adriatice, Moldova şi Bulgaria).

Danone România este prima fabrică de produse lactate care deţine o staţie performantă de tratare a apelor reziduale. Acest echipament complet automatizat, are o eficienţă de 90 %, ce asigură protecţia calităţii apei prin evacuarea efluentului în parametrii impuşi de legislaţia de mediu din România.

Datorită calităţii serviciilor oferite – sprijin şi consultanţă în efectuarea comenzilor optime, dotarea magazinelor cu frigidere şi materiale promoţionale, Danone este partenerul preferat al magazinelor din proximitate. De asemenea, împreună cu retailerii importanţi din România compania dezvoltă programe de management al categoriei.

În acelaşi timp, Danone susţine afacerile furnizorilor săi – fermierii – prin ajutorul acordat pentru a progresa în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea laptelui furnizat (prin consultanţă, achiziţia de junici şi investiţii în maşini şi echipamente moderne de muls).  În cadrul programului „Spre Vest”, dezvoltat de Danone împreună cu fermierii români, au fost importate 2000 de junici de calitate superioară, iar pentru următoarele luni există proiecte pentru achiziţionarea unor echipamente moderne de muls pentru 30 de ferme.

Loial misiunii sale – „de a contribui la asigurarea unei nutriţii sănătoase pentru un număr cât mai mare oameni” – Danone contribuie la creşterea pieţei de produse lactate din România, investind continuu în produse de calitate şi inovative, adaptate nevoilor locale, şi se preocupă să ofere în permanenţă consumatorului, informaţii utile privind beneficiile consumului de iaurt.

Astfel, prin campaniile Activia şi Actimel, Danone doreşte să promoveze beneficiile probioticelor pentru un tranzit intestinal lent şi pentru întărirea sistemului imunitar. De asemenea, compania a decis demararea unui proiect de comunicare către lumea medicală (medici generalişti şi specialişti pediatri), prin care evidenţiază beneficiile aduse de consumul de iaurt sănătăţii.

Mărci de succes cum ar fi NutriDay şi Casa Bună sunt o dovadă a strategiei locale a companiei Danone, răspunzând obiceiurilor alimentare şi nivelului de sănătate al populaţiei din România. Casa Bună este un produs creat special pentru piaţa din România, oferind consumatorilor standarde înalte de calitate la un preţ accesibil. NutriDay reprezintă un concept tradiţional care se adresează întregii familii şi promovează beneficiile pe care consumul zilnic de iaurt le aduce dietei şi sănătăţii.
Danone România sprijină comunitatea. Pe lângă activităţile sale de producţie şi comerciale, Danone alocă în fiecare an resurse materiale, financiare şi umane pentru susţinerea comunităţii. Prin donaţii şi programe de responsabilitate socială compania s-a implicat activ în viaţa comunităţii din care face parte.
 
Compania Danone PDPA România face parte din Grupul Danone, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în industria produselor lactate proaspete şi în domeniul apei îmbuteliate (din punctul de vedere al volumului) şi numărul 2 în biscuiţi şi produse pe bază de cereale. Grupul Danone, cu peste 88.000 de angajaţi, a înregistrat în 2006 vânzări de 14 miliarde de EURO. Mărcile companiei Danone România sunt: Activia, Nutriday, Actimel, Frutisima, Danonino, Danette, Casa Bună şi gama tradiţională: Danone Sana, Danone Lapte Bătut, Danone Smântână şi Danone Lapte Proaspăt.

Bucuresti, 10.05.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.