Danone România a obținut certificarea B Corp în cadrul grupului regional al Europei Centrale și de Est din care România face parte alături de Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia.
Danone România se alătură astfel mișcării sociale pentru sustenabilitate ce aduce împreună peste 6.000 de companii, în peste 80 de țări și 150 de industrii ce îndeplinesc standarde riguroase de performanță socială și de mediu, transparență și responsabilitate.
Certificarea B Corp este acordată companiilor care îndeplinesc standarde riguroase în cinci categorii: guvernanță, angajați, mediu înconjurător, comunitate și consumatori. Pentru a primi certificarea, o companie trebuie să obțină un minimum de 80 de puncte în evaluarea B Impact Assesment, ce nu se axează doar pe produsele și serviciile unei organizații, ci pe întregul lanț valoric, iar Danone Europa Centrală și de Est, din care face parte și Danone România, a obținut 103,3 puncte.
„Suntem onorați să obținem certificarea B Corp, aceasta este dovada că actionam în beneficiul tuturor consumatorilor, angajaților, partenerilor noștri și comunităților în care activăm. B Corp este mai mult decât o certificare, este un mod de gândire sustenabil, implementat în toate departamentele. Este efortul tuturor colegilor care lucrează în Danone România, care cred în misiunea companiei și în potențialul lor de a aduce sînătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni”, a declarat Cristina Bîcîilă, Manager One Planet, One Health Danone Europa Centrala si de Est.
Certificarea B Corp susține promisiunea globală a companiei ca până în 2025 să se numere printre cele mai mari multinaționale din lume certificată B Corp în totalitate. Acest angajament reprezintă o recunoaștere publică a faptului că Danone își conduce business-ul după o cultură ce presupune atingerea unui scop social și de sustenabilitate în tot ceea ce face. În acest moment 72,4% din operațiunile și mărcile Danone sunt certificate B Corp.
Pentru mai multe informații puteți vizita site-ul dedicat.