Asistenta tv a distrus 25 de maşini cu un monster truck comandat vocal
Vezi cum a reacţionat Daniela Crudu, astăzi, la “Plasa de stele”!
Daniela Crudu va testa un prototip monster truck care funcţionează pe bază de comenzi vocale! Aceasta a fost provocarea pe care frumoasa asistentă a acceptat-o fără să se gândească vreo secundă că Dan Capatos ar fi devenit între timp complicele lui Dan Negru. Astăzi, la “Plasa de stele”, telespectatorii vor vedea ce reacţii extreme a avut Daniela Crudu când a fost acuzată de distrugerea a 25 de maşini într-o parcare.
Chemată să testeze un prototip de monster truck pentru un reportaj la “Un show păcătos”, frumoasei Daniela Crudu i-a fost încredinţată o telecomandă întrucât noua maşină funcţiona pe bază de comenzi vocale! “Întâmplarea” face însă ca maşina să decidă brusc să nu mai răspundă la comenzile victimei şi să meargă haotic prin parcare. Astfel, sub privirile îngrozite ale asistentei, monster truck–ul trece peste zeci de maşini parcate, strivindu-le. În tot acest timp, Daniela ţipa disperată la telecomandă sperând că, până la urmă, maşina îi va asculta comanda şi se va opri.
Ceea ce nu ştia însă Daniela era faptul că maşina cu geamuri fumurii era de fapt condusă de un complice, iar comenzile ei vocale nu ar fi funcţionat niciodată. După distrugerea maşinilor din parcare, asistenta a fost evident învinovăţită, iar echipa venită cu monster truck-ul a încercat să-i demonstreze că nu a folosit corect telecomanda. Acest lucru a adus-o pe Daniela în punctul de maximă enervare, asistenta începând să ţipe şi să înjure. Ca şi când sperietura nu ar fi fost suficientă, la faţa locului va veni şi proprietara unei maşini distruse care va începe şi ea să ţipe. Cuprinsă de nervi şi motivată de faptul că nu se considera vinovată pentru incident, Daniela s-a prins dintr-o dată într-o luptă cu femeia care o acuza! Chiar dacă a încercat să intervină, Dan Capatos nu a reuşit să potolească furia asistentei sale, care s-a liniştit abia după ce a aflat că totul a fost o farsă.