Daniela Creţu, fost executiv de top în domeniul financiar-bancar şi al asigurărilor, actualmente consultant profesionist implicat în Business Consulting, Leadership Coaching, Training şi Speaking, a primit recent certificarea Founding Partner John Maxwell Team pentru România.
Certificarea primilor specialişti români „antrenaţi” la şcoala celebrului coach John Maxwell, de altfel şi singura generaţie de Founding Partners John Maxwell Team, vine pe fondul semnalelor de creştere pe care le dă piaţa de coaching şi training locală.
„Leadershipul devine mai valoros, necesar şi chiar vital în perioadele de incertitudine datorită rolului pe care un leader, nu un manager, îl are în definirea dinamică a obiectivelor şi antrenarea activă şi pasionată a celorlalţi pentru îndeplinirea acestora. Principiile de leadership individual sau organizaţional propuse de John Maxwell au realmente un caracter universal deoarece se bazează preponderent pe trăsăturile, calităţile şi aspiraţiile individuale ale fiecăruia dintre noi.”, spune Daniela Creţu, specialist independent în coaching, training şi business consulting.
Noul Founding Partner al John Maxwell Team, Daniela Creţu, intră pe piaţa locală de coaching, training şi business consulting cu o ofertă de servicii construită pe experienţa personală câştigată în peste 20 de ani în lucrul cu oameni, echipe şi companii, la nivel corporatist, multinaţional şi mai ales individual, şi completată de instruirea sa alături de John Maxwell, unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate nume în domeniu.
Portofoliul de servicii oferite de Daniela Creţu include consultanţă în business, leadership şi dezvoltare organizaţională pentru companii mari şi foarte mari sau departamente din cadrul unor multinaţionale (din industria financiar-bancară şi a asigurărilor, spre exemplu), precum şi consultanţă pentru dezvoltare personală (life coaching, career coaching, executive coaching, mentorship) dar şi servicii de consultanţă în domeniul strategiei de business, organizării sau reorganizării pentru companii de tip start-up sau aflate în stadii incipiente de dezvoltare.
„Îmi place să cred că pot fi „călăuză” atât pentru companii mari, cât şi pentru start-up-uri care au nevoie de trasarea sau stabilizarea unei direcţii, dar şi pentru persoane care aspiră la orizonturi mai largi. Îmi propun ca prin serviciile mele să-i susţin pe toţi aceştia în atingerea obiectivelor şi a unor statisfactii profesionale sau personale într-un moment care poate părea uneori mai dificil”, adaugă Daniela Creţu.
Noul partener fondator al John Maxwell Team speră că va aduce în România nu doar învăţămintele celebrului autor de manuale de leadership, dar şi adaptarea principiilor universal valabile la contextul românesc.
Beneficiarii sesiunilor de leadership coaching, training şi business consulting susţinute de Daniela Creţu vor avea acces exclusiv la materialele originale ale lui John Maxwell, cu domenii generoase de aplicabilitate şi cu modalităţi de învăţare deosebit de interactive şi personalizate.