Pe 19 decembrie, la ora 19:00, artistul Daniel Zlota prezintă expoziția „Introspective”, o relatare a universului său artistic prin intermediul a cinci dintre colecțiile lansate de pictor: Comorile României, Conversion, Colores de Mexico, Fusion Israel ’70 și Como Collezione. Evenimentul va avea loc în prezența artistului la Bistro Matrioska (Strada Visarion 20, București)
Daniel Zlota susține cauza Teach For Romania dorindu-și să contribuie la crearea condițiilor necesare ca toți copii din România să aibă acces la o educație de calitate. În acest sens, artistul va dona către Teach For Romania un procent ce va fi comunicat ulterior din vânzările lucrărilor sale înregistrate pe toată perioada expoziției (19 decembrie 2018 – 20 ianuarie 2019).
”Mi-am dorit să pot prezenta laolaltă cele 30 de tablouri dintr-o selecție de cinci colecții lansate până acum. Am reușit să aduc în țară o parte dintre ele și astfel s-a concretizat ideea retrospectivei activității mele artistice. Lucrările sunt pline de culoare, emoții și stări adunate de-a lungul timpului și sper să ofere privitorului acele câteva clipe de introspecție de care avem nevoie cu toții. Dedic această expoziție tuturor celor care își urmează pasiunile, iar pentru mine este importat să susțin educația pentru că astfel creăm valori. Apreciez activitatea Teach For Romania și mă bucur că am șansa să îi sprijin prin creațiile mele.”, a declarat pictorul Daniel Zlota.
Expoziția va putea fi vizitată la Bistro Matrioska până pe 20 ianuarie 2019, în intervalul orar 12:00 – 22:00.
Despre Daniel Zlota
Prins între două mari pasiuni, după mai mulți ani de arhitectură, artistul Daniel Zlota a hotărât să se dedice primei sale pasiuni, pictura. Daniel experimentează tehnici mixte, precum vopsea acrilică, acuarelă, creionul, cărbunele, pastel și colaj. O sursă de inspirație o constituie lucrările artiștilor internaționali precum Klimt, Castagnet, Zbugvic, Pekel etc. Lucrările sale se regăsesc în colecții personale din S.U.A., Mexic, Anglia, Italia, Spania, Franța, Bulgaria, Cehia și România etc.
https://danielzlota.com/
https://www.facebook.com/DanielZlotaArt/
Despre Teach For Romania
Teach for Romania recrutează români valoroși, îi pregătește ca învățători sau profesori model și îi sprijină pentru a deveni factori de transformare în educație.
Teach for Romania face parte din rețeaua Teach for All, care cuprinde astăzi peste 46 de țări de pe 5 continente. Teach for All susține partenerii locali în schimbarea contextului educațional. Profesori, alumni și angajați din rețea își adaptează soluțiile la contextul local și, astfel, realizează inovații ce pot fi împărtășite pentru a accelera progresul în toată rețeaua.
Gazdă eveniment: Bistro Matrioska
Parteneri eveniment: Editura InDArt | ZET. architecture & interior design
Parteneri Media: 4arte | TANĂNANA | Modernism.ro