Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Dance Energy

Răzvan Mazilu şi Fundaţia PRAIS lansează astăzi DANCE ENERGY, un proiect cultural de responsabilitate socială care se va desfăşura, la nivel naţional, pe o perioadă de trei ani.

Obiectivele sale sunt sensibilizarea opiniei publice cu privire la situaţia materială modestă a liceelor de coregrafie şi strângerea de fonduri pentru dotarea acestora cu materiale didactice menite a crea condiţii de studiu superioare elevilor. Totodată, proiectul are în vedere promovarea dansului contemporan şi a tinerelor talente care studiază această artă în şcolile din România.
Proiectul DANCE ENERGY debutează în acest an cu Spectacolul Extraordinar de Dans Contemporan, ”Răzvan Mazilu şi invitaţii săi”, care va avea loc în data de 12 martie 2007, ora 20:00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti.

"Proiectul DANCE ENERGY, şi implicit acest spectacol, sunt o modalitate inedită de a atrage atenţia asupra dansului contemporan ca artă importantă, care se adresează tuturor deopotrivă, indiferent de naţionalitate, vârstă sau profesie. În mod special, dorim să dăm posibilitatea iubitorilor de artă să sprijine liceele de balet, care sunt într-o situaţie materială foarte dificilă. Bucuria cu care invitaţii noştri au răspuns acestei iniţiative îmi dă convingerea că spectacolul va fi un eveniment artistic cu totul special, care m-aş bucura să devină o tradiţie în România", a spus Răzvan Mazilu.

Printre invitaţii lui Răzvan Mazilu se numără: dansatorii Talia Paz din Israel, Claudia Martins şi Rafael Carriço din Portugalia, Monica Petrică şi Adrian Stoian din România, soprana Felicia Filip, actriţa Maia Morgenstern,  Johnny Răducanu, A.G.Weinberger şi Mihaela Rădulescu, în calitate de prezentator.

„În ultimele 6 luni, echipa PRAIS a lucrat voluntar împreună cu Răzvan pentru a transforma în realitate acest proiect CSR deosebit. Conceptul, identitatea grafică, partenerii care să sprijine cauza noastră, acceptul unor artişti de marcă de a ne fi alături – fiecare pas pe care l-am făcut a fost presărat cu emoţii. Dacă la spectacol veţi simţi energia magică a dansului, atunci înseamnă că am reuşit”, a declarat Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS.

Fondurile obţinute în urma Spectacolului Extraordinar de Dans Contemporan, ”Răzvan Mazilu şi invitaţii săi” din proiectului DANCE ENERGY vor fi destinate Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti. Aceste fonduri vor contribui la crearea videotecii liceului, la achiziţionarea de noi pianine şi la organizarea unui workshop în liceu, având ca temă dansul contemporan. Între cele două spectacole anuale, Răzvan Mazilu şi Fundaţia PRAIS vor selecta cei mai talentaţi elevi ai liceului de coregrafie pe care îi vor angrena în acţiuni culturale, desfăşurate în campusuri universitare, licee, locaţii unde tinerii se vor putea apropia natural de energia dansului contemporan.

Acest spectacol este posibil datorită implicării generoase a Operei Naţionale Bucureşti şi a sponsorilor: Prigat, Vodafone şi Volvo, care au decis să susţină această cauză. Evenimentul beneficiază de sprijinul JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Beta Impex, Mihaela Marin – foto, Bernard Ionescu şi Marina Macarie – grafică şi Toni Cojanu. Partenerii media sunt: Evenimentul Zilei, The ONE, Radio Total, Time Out Bucureşti, VIP, Liternet.ro şi 24 FUN.

Fundaţia PRAIS a fost înfiinţată în anul 2002 de către compania PRAIS Corporate Communications. Fundaţia susţine proiecte CSR educaţionale, de cultură şi de informare a publicului larg. Alături de DANCE ENERGY, printre proiectele sale anuale se numără Concursul Naţional de Jurnalism Comunitar „Nu eşti Singur” şi „Milioane de Oameni, Milioane de Copaci” campanie naţională de voluntariat pentru protecţia mediului înconjurător.

Bucuresti, 2.3.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.