Azi, de la ora 17.00 și de la ora 20.00, Dana Rogoz și Mihai Petre sunt invitați speciali ai emisiunii “Dreptul la fericire”.
Dana a venit în Casa Fericrii, alături de cele cinci doamne care locuiesc acolo, timp de trei luni: au stat de vorbă, și-au impărtăsit experiențele de viată prin care au trecut, ca și cum ar fi fost prietene de o viață: ”A fost extrem de intensă discuția cu cele cinci doamne din Casa Fericirii, ne-am deschis sufletele și ne-am povestit amintiri foarte dragi nouă. A fost o discuție caldă, apropiată, ca de la prietenă la prietenă. Deși noi nu ne mai văzuserăm niciodată, am ajuns foarte repede la un grad ridicat de intimitate. Totul s-a întâmplat foarte natural, relaxarea noastră a venit de la sine. Copilăria fiecăreia dintre noi a fost un subiect care ne-a apropiat, cred, și care, totodată, ne-a făcut mare plăcere, povestindu-l”, explică Dana Rogoz.
Tot în ediția de astăzi, Mirela, Georgiana, Ana, Andreea și Daniela, l-au vizitat pe Mihai Petre la școala de dans unde el și Elwira, soția lui, predau dansul:”M-am bucurat că au ales școala noastră de dans și e foarte posibil ca unele dintre ele să se fi aflat pentru prima oară într-o sală de dans! Pentru mine, personal, este o mare bucurie să învăț pe oricine să danseze, cu atât mai mult pe ele, care mi-au devenit imediat foarte dragi. Zâmbetul lor final, după cei câțiva pași de tango însușiți, a fost cea mai mare satisfacție pentru mine! Sper să nu pierdeți ediția de astăzi, o să va facă mare plăcere să le vedeți dansând!”, declară Mihai Petre.