Dana Budeanu intră în competiția dansului în această primăvară, la Pro TV! Stilista s-a alăturat lui Marius Manole și lui Sandu Lungu și este cel de-al treilea concurent care, împreună cu un dansator profesionist, va demonstra că dansul înseamnă frumusețe, emoție, grație, iubire și trăiri profunde.
Despre participarea la acest show, Dana a spus: “Probabil sunt singura vedetă din acest show care nu este o vedetă. Selectarea și propunerea de a participa au fost o reală surpriză, peste care nu am trecut nici acum, acceptând. Nu am așteptări, pentru ca nu am fost niciodată în fața camerelor, ci dimpotrivă, prin natura proiectelor la care am lucrat, doar în spatele celor aflați în față. Dansul nu este o provocare pentru mine, este o plăcere, așa cum cred că este pentru oricine. Este una dintre bucuriile despre viață, alături de muzică și soare. Suntem la Pro TV, care mie mi-a devenit un fel de a doua casă în ultimii ani, așadar este o schimbare de registru și o trecere în fața camerei, pe care o fac cu emoție.”.
Dana este critic vestimentar, designer și unul dintre stiliștii preferați ai celebrităților din România. A studiat Managementul și Business-ul European la London School of Economics și și-a dat doctoratul în Integrare Europeană la University College London. Cu toate că nu a profesat niciodată în domeniul economic, experiența londoneză a ajutat-o enorm pe Dana să se dezvolte personal și profesional. Este apreciată pentru stilul său, iar din punct de vedere profesional a avut și are foarte multe realizări, fiind un nume important în industria de fashion din România. De-a lungul timpului, Dana a îmbrăcat vedete importante din țară, dar și din străinătate, precum ar fi Eva Longoria, Jennifer Lopez sau Jessica Biel.
În primăvara aceasta, Dana Budeanu va aduce stilul în fiecare coregrafie în show-ul realizat după formatul Dancing with the stars, numai la Pro TV!