Dan Țuțu este câștigătorul primei ediții din cel de-al cincilea sezon ”iUmor” și primul concurent care merge în marea finală.
Dan Constantinescu, pe numele de scenă DanȚuțu, face stand up de câțiva ani, însă nu a reușit să îi convingă în totalitate pe cei trei jurați, așa că Mihai Bendeac i-a sugerat să continue câteva minute. Țuțu a profitat din plin de această ocazie pentru că a reușit să îi dea pe spate! ”Țuțu este talent nativ, este umorul pe care îl întâlnești zi de zi”, a remarcat Delia, în timp ce Cheloo a fost impresionat de faptul că bărbatul a avut curaj să povestească niște întâmplări nu neapărat confortabile din trecutul său.
Cert este că nu doar Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au apreciat numărul lui de stand-up comedy, ci și telespectatorii, care l-au votat prin intermediul aplicației iUmor.
Prima ediţie a celui mai nou sezon “iUmor”, difuzată duminică seara, între orele 19.59 și 22.24, la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani!
Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 10.6 puncte de rating și 22 % cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Kanal D cu o medie de 8.5 puncte de rating şi 17.6 % cotă de piaţă. Pro Tv a ocupat poziția a treia, cu o medie de 7.7 puncte de rating şi 15.9 % cotă de piaţă.
În minutul de aur, 20.18, aproape două milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1!
Şi în prime time, Antena 1 a condus clasamentul la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, cu 9 puncte de rating şi 19.6 % cotă de piaţă, în timp ce poziţia secundă era ocupată de Pro Tv cu 8.5 puncte de rating şi 18.5 % cotă de piaţă.
Anul acesta, aspiranții la marele premiu “iUmor” au adus cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, inedite și pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul cinci, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Antena 1.
Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National
Perioada 25 februarie 2018