Plasa de stele – show-ul cu cele mai ingenioase farse, a ajuns la final
Duminică seara, Dan Negru a pus punct unui nou sezon Plasa de stele, show-ul în care farsele întrec în credibilitate realitatea. Vedetele din showbizz-ul autohton care nu au căzut în plasa lui Negru pot fi numărate pe degete, farsele au depăşit barierele locale şi au ajuns să se întâmple pe meleaguri străine, iar telespectatorii au apreciat din plin ingeniozitatea emisiunii difuzate de Antena 1. În acest sezon, Plasa de stele a fost urmărită de o medie de aproape 800.000 de telespectatori din mediul urban, vârfurile de audienţă depăşind 1.500.000 de telespectatori. Dan Negru se menţine cel mai longeviv prezentator de divertisment aflat mereu pe primele locuri în preferinţele telespectatorilor.
Cătălin Botezatu, Simona Gherghe, Sorana, Anca Ţurcaşiu, Briana Caragea, Nico, Rodica Popescu Bitănescu, Iuliana Tudor, Gabriel Duţu, Laura Lavric, Alin Oprea, Sanda Ladoşi, Daniela Crudu, Adelina Pestriţu sau Andreea Tonciu sunt doar câteva dintre vedetele care au fost păcălite în acest sezon de echipa lui Dan Negru. De la actori, la asistente tv, de la interpreţi de muzică uşoară şi populară, la oameni de televiziune, toţi au muşcat momeala întinsă de Dan Negru, spre deliciul telespectatorilor care au urmărit în număr foarte mare emisiunea.
Farsele lui Dan Negru au căpătat o dimensiune mondială în acest sezon. Nu doar că echipa şi-a perfecţionat tehnica şi a făcut farse dintre cele mai reuşite, dar a şi depăşit graniţele României, mergând să filmeze la Paris. Vedetele păcălite de echipa lui Negru în capitala Franţei au fost Simona Gherghe şi Sorana.
În acest sezon, Plasa de stele a înregistrat o audienţă medie de 6,6 procente la nivelul publicului din mediul urban, situându-se în majoritatea cazurilor pe primul loc în preferinţele telespectatorilor. Emisiunea moderată de Dan Negru a înregistrat la nivelul targetului urban un procent de leadership de aproape 70%, în vreme ce pe targetul principal al Antenei 1, 15-54 urban, s-a impus în fruntea clasamentului de audienţă în proporţie de 88%.
756.000 de telespectatori din mediul urban au urmărit în medie acest sezon, însă vârfurile de audienţă au întrecut cu mult un milion de telespectatori, ajungând la 1.655.000 de telespectatori, în ediţia din 20 martie, când în plasa lui Negru au căzut Ana Maria Prodan şi Anca Ţurcaşiu. În vreme ce Ana Maria Prodan a avut parte de un interviu cel puţin ciudat, la peste 70 de metri înălţime, Ancăi Ţurcaşiu Dan Negru i-a pregătit o farsă cu yoghini.
O altă emisiune care a adus în faţa micului ecran aproape un milion şi jumătate de telespectatori din mediul urban a fost ediţia de 1 mai, când Nico a fost asaltată de un fan obsedat care o urmarea gol puşcă, iar Rodica Popescu Bitănescu a rămas mască de efectele aproape ireale ale unui energizant minune.
Deliciul telespectatorilor l-a făcut şi farsa lui Cătălin Botezatu, farsă la care echipa nu a apelat doar la actori, ci şi la iluzionişti pentru a face farsa mai credibilă.
În luna iunie, în intervalul 1-26, Plasa de stele s-a impus pe primul loc în clasamentul emisiunilor de divertisment la nivel urban, fiind urmată de alte două producţii difuzate de Antena 1: Câştigi în 60 de secunde , emisiunea prezentată tot de Dan Negru şi În puii mei. Astfel, Dan Negru rămâne omul de televiziune cu cele mai multe formate prezentate de-a lungul anilor care s-au aflat constant pe primele poziţii în topurile de audienţă.
De altfel, de la începutul anului 2011 şi până în prezent, Dan Negru a fost prezent în Top 10 show-uri de divertisment, cu toate cele trei emisiuni de la Antena 1.
Cele mai urmărite momente, dar şi cele mai amuzante pot fi văzute aici:
//plasadestele.a1.ro/farse-vedete-0/Nico-asaltata-de-un-fan-obsedat-si-gol-pusca-61074/3
//plasadestele.a1.ro/farse-vedete-0/Ana-Maria-Prodan-blocata-in-telecabina-4889/4
//plasadestele.a1.ro/farse-vedete-0/Rodica-Popescu-Bitanescu-la-Plasa-de-stele-61289/3
//plasadestele.a1.ro/farse-vedete-0/Catalin-Botezatu-batut-de-interlopi-593/4.
Plasa de stele
Target:all urban şi 15 -54 urban
Sursa:GfK Romania
Copyright:ARMADATA SRL