În aceastã searã, de la 20.30, Dan Negru revine la Antena 1 cu o nouă ediţie Next Star. Cei mai simpatici copii vor intra într-o competiţie plină de voie bună, dar şi de emoţie, la finalul căreia, în marea finală, cel mai carismatic dintre ei va câştiga un premiu substanţial, de 20.000 de euro. Având ca prima regulã diversitatea, preselecţiile Next Star au adus în faţa juriului unii dintre cei mai talentaţi copii ai României. Printre ei şi micuţa din imagine, despre care pãrinţii au declarat cã este cea mai cuminte fetiţã din lume. Se pare însã cã socoteala de acasã nu s-a potrivit cu cea din platou, fetiţa fãcându-i o suprizã… dulce lui Negru.
„Pãrinţii ei ne-au spus cã e cea mai cuminte fetiţã din lume şi cã uneori chiar le pare rãu cã nu face nicio trãznaie, ca sã aibã ce povesti nepoţilor! Dar uite cã la noi în platou, micuţa le-a demonstrat contrariul!”
În fiecare săptămână, cei cinci juraţi, Lora, Pepe, Maria Cârneci, Vasile Muraru şi Connect-R vor asista la un spectacol savuros şi vor trăi alături de cei mici cele mai naturale şi frumoase emoţii, reacţii şi poveşti. Doar unul dintre copii va fi ales în fiecare ediţie pentru a merge în marea finală, o sarcină extrem de grea pentru îndrăgiţii juraţi.
Astăzi, de la 20.30, juraţii, Pepe, Lora, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru, vor face cunoştinţă cu cei mai talentaţi copii la Next Star şi îl vor alege din nou pe cel mai carismatic dintre ei. Ediţie de ediţie, alături de Dan Negru, cei de acasă se vor bucura de un spectacol pe cinste oferit de cei mici, cu muzică, dans, momente de teatru şi multe alte surprize. La finalul competiţiei, doar unul dintre micuţi va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro. Până atunci, juraţii sunt pregătiţi nu numai de un show total, cu multă voie bună şi umor, ci şi de momente extrem de emoţionante. Este şi cazul ediţiei de azi când pe scenă va păşi Ciprian, un copil minunat, care a reuşit să-l emoţioneze pe Connect-R până la lacrimi. Povestea lui şi interpretarea pe care a oferit-o la Next Star i-a mişcat nu numai pe juraţi, ci şi pe toţi cei prezenţi în sală.