Sezonul de colecţie Te pui cu blondele? – o medie de aproape un milion de telespectatori
Sezonul de colecţie Te pui cu blondele?, recent încheiat la Antena 1, s-a impus liderul programelor din segmentul său orar, cu cea mai mare medie de audienţă la nivelul targetului din mediul urban. Vârfurile de audienţă au depăşit un milion de telespectatori.
Sezonul de colecţie Te pui cu blondele?, difuzat de Antena 1 în perioada 26.01.2011- 23.03.2011 a fost cel mai urmărit sezon al emisiunii, de la lansare (2008) până în prezent. Astfel, la nivelul targetului din mediul urban, emisiunea prezentată de Dan Negru a înregistrat o medie de 894,000 de telespectatori, impunându-se pe primul loc în clasamentul programelor difuzate în intervalul 20.20 -21.50. În acelaşi interval şi la nivelul aceluiaşi public, locul secund îi revine postului PRO TV, cu o cotă de piaţă de 13.8 % pentru ca poziţia a treia să fie ocupată de Acasa Tv, cu un share mediu de 7.9 procente.
În acest sezon, Dan Negru a adus în faţa blondelor o serie de personalităţi din România, care au acceptat provocarea de a-şi pune cultura generală la încercare. Printre vedetele a căror participare la Te pui cu blondele? a făcut deliciul telespectatorilor se numără Simona Gherghe – care a luptat contra a 50 de bărbaţi, într-o ediţie specială dedicată Zilei Femeii, Mihai Bendeac – care a deschis sezonul de colecţie, dar care a fost înfrânt de blonde, sau Silviu Prigoană – care a acceptat să participe după ce şi soţia sa fusese invitata lui Negru într-unul dintre sezoanele anterioare.
Vârfurile de audienţă înregistrate de-a lungul acestui sezon au depăşit de multe ori un milion de telespectatori şi nu puţine au fost ediţiile în care Te pui cu blondele? a fost lider incontestabil de piaţă.
Audienţele record nu mai sunt de mult o noutate pentru Dan Negru. Cea de-a doua emisiune a sa la Antena 1, Plasa de stele, înregistrează săptămână de săptămână audienţe de top. Din noul sezon – primăvară 2011- au fost difuzate până acum trei ediţii şi toate trei au învins concurenţa din acelaşi interval orar (Divertis – Land of Jokes), impunându-se lider de piaţă.
Pe 5 aprilie, Dan Negru va începe o nouă emisiune la Antena 1: Câştigi în 60 de secunde. Formatul internaţional – Minute to win it -, a făcut înconjurul globului în mai puţin un an de la lansare, înregistrând în întreaga lume audienţe foarte mari.
Te pui cu blondele sezon de colectie
Target all urban
Sursa:GfK Romania
Copyright: ARMADATA SRL
Date prelucrate de către departamentul Research Antena 1
{mosloadposition user9}