Un show păcătos se menţine lider incontestabil pe tronsonul său orar. Aseară, Dan Capatos a abordat un subiect din ce în ce mai des întâlnit pe străzile din Bucureşti şi a rămas în topul preferinţelor telespectatorilor. Carmen Pleşa a venit pe platoul păcătos însoţită de mama sa, care a fost tâlhărită ziua în amiaza mare.
După ce cu o seară înainte un număr foarte mare de telespectatori a urmărit confruntarea istorică dintre Bianca Drăguşanu şi Cătălin Botezatu, Dan Capatos s-a menţinut şi aseară pe primul loc în topul preferinţelor telespectatorilor.
Emisiunea care le-a avut ca invitate pe Carmen Pleşa şi mama sa – tâlhărită în mijlocul Bucureştiului, ziua în amiaza mare s-a impus lider de piaţă aseară la nivelul targetului 15-54, cu un rating mediu de 1,7 procente şi o cotă de piaţă de 12,3 share, surclasând programele concurenţei. Locul al doilea a fost ocupat de TVR 1 cu 1,5 rating şi 10,5% share, pentru ca locul al treilea să îi revină postului Pro Tv cu o audienţă medie de 1% şi 7% share. La 00:47 peste 250.000 de telespectatori din mediul urban urmăreau subiectele propuse de Dan Negru şi Mircea N. Stoian, de aproape trei ori mai mult decât programul oferit de Pro Tv.
Sursa:GfK Romania S.R.L.
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena 1
Analiza este facuta pe targetul all urban
Perioada 22 septembrie 2011