Obișnuit cu scena ”iUmor” din ipostaza de invitat special, Dan Badea se alătură în cel de-al șaselea sezon al emisiunii, în curând, la Antena 1, în calitate de co-prezentator, alături de Șerban Copoț.
Prima zi de filmare din cel de-al șaselea sezon ”iUmor” a fost una solicitantă pentru noul membru al echipei, după cum chiar Dan Badea a recunoscut.
”E altfel să fii musafir, am mai fost de trei ori invitat, dar din ipostaza de gazdă trebuie să te pregătești, să stai acolo, să cureți după oaspeți, să ai grijă de toți. Nu cred că am stat jos deloc, dar abia acum mă resimt. A fost foarte obositor, dar mi-a plăcut mult prima zi! Încerc să nu am prejudecăți și nu judec pe nimeni, doar vreau să înțeleg motivația fiecăruia de a urca pe scenă. Sigur, la o astfel de emisiune te aștepți să întâlnești oameni dezinvolți, dar Șerban mi-a spus că s-ar putea să existe și concurenți cu care nu o să am ce să vorbesc și, într-adevăr, m-am trezit la un moment dat puțin blocat”, a povestit amuzat Dan Badea.
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon ”iUmor”, în curând, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!
Cei cinci câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea), Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea) și Andrei Cojocaru (sezonul al V-lea).