După trei ani de activitate, nenumărate concerte în ţară şi străinătate şi nenumărate proiecte artistice, trupa Damian and Brothers îşi încetează activitatea începând cu 31 Decembrie 2009, a anunţat fondatorul acesteia, Damian Drăghici. “Pentru mine, ultimii trei ani au fost o experienţă extraordinară, poate una dintre cele mai frumoase din viaţa mea. Dar acum a venit momentul unei schimbări”, a anunţat Damian.
Ultimul concert al trupei Damian and Brothers va avea loc pe 17 Decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
"Cred că prin acest proiect, Damian a reuşit să contribuie în mod semnificativ la schimbarea percepţiei asupra romilor, atât în România, cât şi în Europa", a declarat Corina Vinţan, managing director Links Associates. "Ca purtător de cuvânt al MAE, împreună cu ministrul de atunci, Mihai-Răzvan Ungureanu, l-am încurajat pe Damian să demareze această iniţiativă, convinşi fiind că un asemenea proiect reprezintă o veritabilă carte de vizită a unei Românii europene", a menţionat ea. "Prima piatră de încercare – concertul dat în onoarea înalţilor oficiali invitaţi să petreacă la Bucureşti intrarea României în UE, în noaptea de Revelionului de intrare în 2007, a fost un succes răsunător. Apoi, am pornit împreună pentru următorii doi ani", a subliniat Vinţan.
“Îmi doresc un alt proiect şi un alt mod de exprimare. Va fi un proiect muzical realizat cu artişti din Statele Unite şi Europa, inclusiv din România, cu un stil preponderent de jazz-pop”, a declarat artistul. El a preferat pentru moment să nu divulge numele colaboratorilor, urmând ca mai multe informaţii despre noile sale iniţiative să fie făcute publice în prima parte a anului viitor.
“Le mulţumesc tuturor fanilor mei, tuturor celor care s-au bucurat împreună cu noi în ultimii trei ani. Îi rog din suflet şi să îmi accepte nebunia şi să mă înţeleagă. Am fost, sunt şi voi fi genul de artist care va dori întotdeauna să schimbe ceva, să facă ceva nou, să se exprime mereu altfel”, a mărturisit Damian Drăghici.
Susţinut de programul de protecţie a mediului înconjurător Umbrela Verde şi partenerii Tuborg şi RoRec – Asociaţia Româna pentru Reciclare, concertul trupei Damian & Brothers va oferi amatorilor de muzică bună o ultimă experienţă a unui spectacol muzical contemporan desăvârşit.
“Ne bucurăm că acest concert atât de încărcat emoţional pentru noi este sprijinit de către Umbrela Verde, program pe care îl consider important prin prisma mesajelor transmise – Să păstram România curată! Să nu uităm că gestul fiecăruia contează! Eu cred în această cauză şi sunt convins că şi fanii noştri sunt persoane cărora le pasă de mediul în care traim.”, a declarat Damian Drăghici.
După o lungă activitate în Statele Unite, Damian Drăghici a revenit în România cu un prim spectacol, în 2001, realizat pentru canalul public de televiziune american PBS, Damian’s Fire, care a reunit, pentru prima dată în istoria concertelor din România, cel puţin 72.000 de spectatori în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. In 2006 se reîntoarce in România pentru a crea proiectul „Rădăcini”, un tribut adus tradiţiilor culturale ale comunităţii rome, din care Damian face parte. Ca urmare a acestui proiect, a realizat două albume de muzică veche lăutărească transpusă pe ritmuri moderne, cu influenţe de jazz, pop şi rock.
{mosloadposition user10}