Da Vinci Learning, televiziunea stiintifica si educationala pentru intreaga familie, difuzeaza in data de 27 noiembrie un documentar ce raspunde celor mai nastrusnice intrebari si explica si cele mai incredibile si spectaculoase experimente. In data de 29 noiembrie Da Vinci Learning prezinta documentarul despre magia miscarii.
EXPRESUL EXPLORATORILOR
Vineri, 27 noiembrie, ora 18:30
Cum de castorii nu-şi strică dinţii când rod copacii? Ce legătură există între inventarea lanternei şi un ghiveci de flori? Cum vă puteţi construi singuri un barometru? Ce înseamnă legea acţiunii şi reacţiunii? Cum pot fi recunoscute monedele şi bancnotele falsificate? Câţi ţepi are un arici? Cum trăiau prinţii şi prinţesele? Ce este şi cum funcţionează un pendul? Magazinului ştiinţific „Expresul Exploratorilor” răspunde celor mai năstruşnice întrebări, educa şi binedispune în aceeaşi măsură şi explică cele mai incredibile şi spectaculoase experimente. Da Vinci Learning vă învaţă!
TEHNOLOGIA NATURII – MAGIA MIŞCĂRII
Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 22:00
Pământul e o planetă vie de aproape 4 miliarde de ani. În această perioadă, natura a trebuit să rezolve diferite probleme ale vieţii: găsirea hranei, a partenerilor, deplasarea, supravieţuirea în condiţii extreme, de la munţii cei mai înalţi, până la oceanele îngheţate. La început, oamenii au fost doar o parte neînsemnată a acestei diversităţi uimitoare. Dar creierul nostru a început să ne separeu de lumea naturală, fiindcă am folosit tehnologia, pentru a rezolva problemele vieţii. Această înstrăinare ne-a adus succes, dar cu pierderi mari pentru planetă. Acum, începem să vedem natura cu alţi ochi. Noua ştiinţă a biomimeticii caută inspiraţie în natură, găsind soluţii pentru probleme în moduri total neaşteptate. Natura a rezolvat problema mişcării în moduri minunate. Picioarele, aripile şi înotătoarele au fost inventate de evoluţie de multe ori. Dar toate fiinţele au un lucru în comun: trebuie să se deplaseze cât mai economic posibil. Natura nu suportă irosirea. Nicio fiinţă care iroseşte energie nu va supravieţui necruţătoarei selecţii naturale. Trebuie să ne îmbunătăţim tehnologia, folosind drept inspiraţie mersul, înotul şi zborul. Distins cu premiul Emmy, documentarul Da Vinci Learning „Tehnologia naturii” explică modul în care omul poate învăţa de la lucrurile care-l înconjoară.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}