Se apropie Paștele în lumea în care s-a așternut liniștea. Lumina Învierii – asemeni speranței noastre, a tuturor, că „Totul va fi bine” – chiar dacă anul acesta nu va mai veni din altarul bisericilor acum închise, va veni din sufletele și credința fiecăruia dintre noi.
Și fiecare casă va deveni biserică pentru cei ai ei, care de atâtea zile au rămas împreună. Da, Paștele nu va fi anul acesta la fel ca în alți ani. Dar de pe masă tot nu vor lipsi ouăle roșii, drobul, pasca și cozonacul. Nimic nu va putea să învingă vreodată ceea ce a fost lăsat să fie semn al sărbătorii Invierii.
Și dacă în graba vieții care ne lua în vârtejul ei altădată nu aveam timpul necesar să pregătim totul pe îndelete și preferam adesea să le cumpărăm „de-a gata”, anul acesta mulți vom încerca să le facem cu mâinile noastre. Drobul, stufatul, ciorba sau friptura de miel, tradiționale pentru sărbătoarea Paștelui, ne vor reaminti că unele lucruri rămân constante în viața noastră, indiferent de vremuri. Și că tradiția poate domina evoluția.
Nu te îngrijora dacă nu te-ai încumetat niciodată să faci friptură de miel și nu știi cum să o asezonezi. Avem noi și rețeta, și secretul: Vegeta Natur Condimente pentru carne de miel. Acest condiment este combinația perfect echilibrată de rozmarin, usturoi, boia, chimen, scorțișoară și cimbru, la care se adaugă fix cantitatea potrivită de ceapă deshidratată, coriandru, ghimbir, ardei iute și frunze de dafin.
Crede-ne pe cuvânt, n-ai putea reuși să obții aroma perfectă combinând acasă ingredientele, pentru că – deși poate nu crezi – totul este precizie matematică. Mai mult sau mai puțin dintr-un ingredient te va îndepărta de gustul perfect al fripturii din carne de miel. Prepară după rețeta noastră, asigurându-te că nu vei da greș.
Ai nevoie de: o pulpă de miel sau coaste, Vegeta Natur Condimente pentru carne de miel, 2-3 linguri de ulei.
Mod de preparare
Spală bine carnea de miel și curăț-o de pielițe și grăsime (dacă este cazul). Presară condimentele pe carne, toarnă uleiul și masează pentru a uniformiza. Toată carnea trebuie să fie acoperită cu condiment. Pune o folie alimentară pe vasul cu carne și lasă la frigider o oră, pentru ca aromele să pătrundă în carne. Transferă carnea în tavă și dă la cuptor.
Nici să prepari ciorbă de miel nu este mare filosofie. Îți trebuie un kilogram de carne de miel cu os, o ceapă uscată și 2-3 fire de ceapă verde, doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel, o țelină, un ardei gras și două roșii în bulion, 250 ml de borș, două gălbeușuri, 250 g de smântână, leuștean proaspăt și Vegeta natur, bază pentru mâncăruri.
Carnea se curăță de pielițe și grăsime și se pune la fiert, în apă rece cu o linguriță de sare. Se adună spuma care se formează în timpul fierberii de câte ori este nevoie. Se adaugă zarzavaturile tocate (morcovii, rădăcina de pătrunjel, țelina, ardeiul gras și ceapa) și se lasă la fiert până când carnea devine moale. După ce aceasta din urmă a fiert bine, se scoate din vas.
Adaugă în ciorbă roșiile tăiate cubulețe mici și carnea dezosată și ruptă în fâșii. Se adaugă borșul (fiert separat) și Vegeta natur. Se lasă să dea în câteva clocote și se oprește focul. Separat, într-un bol, se amestecă gălbenușurile cu smântână, se adaugă un polonic de zeamă din ciorbă, se omogenizează și apoi se răstoarnă în oală. Adaugă din belșug leuștean tocat. Ți-am zis că nu e mare filosofie…