pentru Jerry’s Pizza
Agenția de strategie și manifestare creativă de brand Rusu+Borțun Brand Growers semnează packaging-ul noului meniu pentru copii de la Jerry’s Pizza. Gândit ca un joc de tip board game desenat direct pe capacul cutiei de pizza, acesta le oferă micuților, pe lângă niște preparate delicioase, și ocazia de a se distra într-o lume colorată și educativă.
Proiectul a pornit de la nevoia găsirii unui ambalaj care să aibă și o altă utilitate decât cea clasică. Astfel, s-a născut Țara lui Papă-Tot, un board game împărțit în patru capitole (patru cutii distincte), care-și poartă jucătorii pe un traseu plin de probe distractive. Jocul are și un scop educațional, copiii învățând pe parcursul său despre beneficiile hranei sănătoase, dar și despre regulie de circulație sau de bună creștere.
„Orice părinte care îi va comanda micuțului său un meniu FUN-tastic de la Jerry’s Pizza îi va oferi acestuia mai mult decât o pizza, un suc și un desert. Cutiile meniului sunt o jucărie în sine și sunt gândite în așa fel încât să-i țină ocupați și pe copii, dar și pe adulții din jurul lor. Ideal e să se joace și să învețe împreună după masă. Toate personajele din Țara lui Papă-Tot sunt prietenoase, pline de sfaturi și vin din zone diferite: avem un Ton Forțos, îl avem pe Domnul Pepe Roni sau pe Ceapa Plângăcioasă, dar și pe Ofițerul Gogoșică sau pe Făcălețul Speriat. Culorile jocului sunt derivate din cele clasice ale Jerry’s Pizza și au fost folosite în așa fel încât să construiască un univers nou, dar care să fie cu ușurință asociat cu brandul”, a declarat Ioan Maxim (Copywriter, Rusu+Borțun Brand Growers).
Cele patru lumi urmăresc traseul unei pizza, de la alegerea ingredientelor și până iese din cuptor și e dusă la client. Astfel, prima lume este una exterioară, iar jucătorii trec printre legume proaspete sau animăluțe de la fermă, a doua lume e plasată în bucătăria Jerry’s, printre ustensile culinare, a treia lume urmărește drumul unui livrator prin oraș, iar a patra e construită în jurul ingredientelor extra pe care oricine și le poate adăuga pe pizza.
Fiecare capitol din Țara lui Papă-Tot poate fi jucat individual, de un număr de maximum patru jucători, dar, puse cap la cap, cele patru tipuri de cutii formează un traseu mai lung, pentru mai mulți jucători. Privite în ansamblu, traseele lumilor din Țara lui Papă Tot formează cuvântul „Jerry’s”. Pentru a se juca, cei mici trebuie să decupeze pionii (Domnul Pizza, Frații Ceapă, Moș Salată, Doamna Sos) și bănuții de pe lateralul cutiei și să urmeze instrucțiunile fiecărei probe.
Noul meniu are atașată și o componentă promoțională, descrisă pe site-ul www.jerryspizza.ro: cine colecționează toate cele patru cutii și aduce dovada (patru carduri galbene) primește un meniu FUN-tastic cadou.
Jerry’s Pizza a intrat în portofoliul Rusu+Borțun Brand Growers la începutul anului 2015, agenția oferind brandului servicii de advertising, dar și de social media, prin Rusu+Bortun Cyber Growers.
Echipele care au lucrat pentru proiect sunt formate din:
Rusu+Borțun Brand Growers: Cătălin Rusu (Creative Director & Managing Partner), Luigi Ihnatiuc (Junior Art Director & Illustrator), Ioan Maxim (Copywriter), Andreea Țimpea (Art Director), Maria Sarivan (Brand Growing Planner).
Jerry’s Pizza: Gabriela Dauteuil (Director Marketing), Cristina Sibiceanu (Coordonator Marketing).